Știri

Ministerul Muncii vrea să taie din salariile directorilor instituţiilor publice

Salariul directorilor instituţiilor publice va putea fi de cel mult trei ori mai mari decât salariul mediu acordat angajaţilor. Un proiect de lege care prevede acest lucru este propus spre dezbateri de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Actualmente, salariul directorilor poate varia de la mărimea întreită la mărimea încincită a salariului mediu lunar în ansamblu pe instituţie. Modificarea propusă se referă la salarizarea conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, inclusiv cu statut de întreprindere de stat, de reglementare, certificare, supraveghere, monitorizare sau control, cu autonomie financiară, nonprofit. Astfel, spre exemplu, în cazul când salariul mediu pe instituţie constituie 12500 lei, salariul maxim posibil al conducătorului va constitui 12500x3=37500 lei, iar dacă salariul mediu constituie 3500 lei, salariul maxim al directorului ar constitui 10500 lei și la nivelul salariului viceprim-ministrului. Iniţiatorii proiectului şi-au motivat modificarea prin faptul că în instituţiile indicate nu activează personal cu calificare joasă cu retribuţie mică, ci doar specialişti de calificare înaltă (experţi, inspectori), şi astfel, decalajul dintre nivelul lor de salarizare şi al salariului administratorului în proporţie de 1:5 nu are temei obiectiv. Totodată, Ministerul Muncii propune limitarea indemnizaţiei lunare pentru reprezentanţii statului în organele de conducere, de la trei salarii minime pe ţară la unul.


via | www.timpul.md

1546 vizualizări

Data publicării:

26 Octombrie /2015 13:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ministerul muncii | salarii | institutii publice | director

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon