Știri

Moldova a devenit în 15 ani participantă la 30 de proiecte ale ONU

Cooperarea Republicii Moldova cu ONU este foarte importantă. Declarația aparține ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, și a fost făcută în cadrul conferinței de presă susținute cu coordonatorul permanent al ONU, reprezentantul PNUD în Republica Moldova, Dafina Gercheva, informează Noi.md. Potrivit Nataliei Gherman, despre intensitatea cooperării Moldovei cu ONU denotă și faptul că în ultimii 15 ani țara noastră a devenit participantă la 30 de proiecte ale organizației, inclusiv Consiliul Economic și Social, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru populație și dezvoltare. Printre domeniile prioritare de cooperare Natalia Gherman a numit sectorul energetic și cel agroindustrial. Șefa diplomației moldovenești a subliniat că PNUD a contribuit la realizarea proiectului „Energie și biomasă în Moldova”, care prevede implementarea resurselor regenerabile de energie la încălzirea școlilor, grădinițelor de copii și altor instituții sociale. La sfîrșitul lunii septembrie, proiectul a fost prelungit pînă în anul 2017, ceea ce va permite implementarea acestuia încă în 7 raioane ale țării. La rîndul său, Dafina Gercheva a menționat că, odată cu aderarea la ONU, acum 23 de ani, Moldova a început o nouă eră de dezvoltare. Conferința de presă a fost organizată cu prilejul împlinirii celor 70 de ani de la constituirea ONU, care vor fi marcați pe 24 octombrie.

via | www.noi.md

1279 vizualizări

Data publicării:

17 Octombrie /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | ONU | cooperare | proiecte | Natalia Gherman

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon