Știri

Moldova va contracta un împrumut de peste 100 de milioane de euro de la BEI

Banca Europeană de Investiții va oferi Guvernului Moldovei un împrumut în valoare de 120 de milioane de euro, în vederea dezvoltării sectorului horticol. Un acord de finanțare în acest sens a fost aprobat astăzi de executiv și urmează a fi transmis spre ratificare Parlamentului, informează NOI.md. Fondurile vor fi alocate pentru implementare proiectului „Livada Moldovei”, iar potențialii beneficiari ai proiectului sînt circa 300 de agenți economici și 52 de mii de gospodării țărănești care activează în sectorul horticol. Proiectul presupune dotarea cu sisteme de irigare și antigrindină a livezilor și altor plantații, modernizarea proceselor de producere și postrecoltare, diversificarea piețelor de desfacere ale țării.
Este o investiție și ține de crearea unui cadru de acces la bani, pentru antreprenorii noștri. Mă bucur că a ajuns în această fază de finalizare. Trebuie să fie o prioritate pentru colegi noștri din Parlament să examineze și să ratifice acest document, a precizat Iurie Leancă.
Menționăm că Proiectul „Livada Moldovei” va fi implementat pe o perioadă de cinci ani de la intrarea în vigoare. Contractul de finanțare între Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții a fost semnat pe 31 iulie curent.

via www.noi.md

1268 vizualizări

Data publicării:

26 August /2014 12:48

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BEI | Moldova | imprumut

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon