Știri

O companie privată a plătit o amendă de peste 115 000 de lei pentru că nu a respectat legea concurenţei

Întreprinderea ”Etalonus Grup”, sancționată de Consiliul Concurenţei pentru concentrarea economică fără a notifica autoritatea de concurenţă, a plătit la bugetul de stat amenda de peste 115,9 mii de lei. Încasarea banilor la buget a fost confirmată prin copia ordinului de plată, remis Consiliului de către întreprinderea sancționată, informează Moldpres. Plenul Consiliului Concurenței a sancționat, la 5 februarie, întreprinderea ”Etalonus Grup” SRL cu 115 951,60 lei moldovenești, pentru punerea în aplicare a operațiunii de concentrare economică, înainte de a obține autorizația necesară din partea autorității de concurență. Conform prevederilor Legii concurenței, operațiunile de concentrare economică sunt supuse evaluării şi urmează a fi notificate Consiliului Concurenței înainte de punerea lor în aplicare, iar nenotificarea acestora reprezintă o încălcare a normelor în vigoare. Concentrările economice sunt operațiuni care se realizează prin fuziune sau prin preluarea controlului asupra unei persoane juridice şi, prin urmare, în structura pieţei Consiliul Concurenței a început investigarea acestui caz încă în vara anului trecut. În urma investigații s-a stabilit că a fost realizată și pusă în aplicare o concentrare economică pe piața ambalării și comercializării ouălor en-gros pe teritoriul Republicii Moldova. Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin prisma compatibilității acesteia cu mediul concurențial și a determinat că aceasta nu creează obstacole semnificative pe piața relevantă și a emis decizia prin care a autorizat concentrarea economică. Totodată, pentru că nu a notificat o concentrare economică, înainte de punerea în aplicare a acesteia, a fost aplicată o amendă.

via | moldpres.md

1201 vizualizări

Data publicării:

14 Mai /2015 09:39

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

companie | amendă | legea | concurența

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon