Știri

OIM: reducerea impactului pandemiei în domeniul economic și social

Consiliul permanent privind restructurarea şi dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale şi venituri s-a reunit în ședință, la care au participat, în calitate de invitați, reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și ai Ministerului Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, fiind examinată propunerea OIM privind direcționarea suportului pentru elaborarea recomandărilor de politici economice și sociale în vederea unui răspuns socio-economic la criza pandemică de COVID-19. Discuțiile s-au axat pe activitățile ce urmează a fi desfășurate în cadrul proiectului implementat de către OIM pentru consolidarea dialogului social tripartit, având ca finalitate stabilirea propunerilor pentru intervenții de politici pentru reducerea impactului pandemiei în domeniul economic și social.

 

Membrii Consiliului au avut un schimb de opinii și sugestii în perspectiva agendei de activitate, apreciind suportul OIM în consolidarea capacității acestei platforme consultative tripartite.

 

Amintim, membri ai Consiliului sunt reprezentanți ai Ministerelor Economiei și Infrastructurii, Finanțelor, precum și ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și câte trei reprezentanți din partea Confederației naționale a sindicatelor și Confederației naționale a patronatului.

 

Conform Regulamentului Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective (CNCNC), aceasta poartă negocieri colective, elaborează şi promovează convenţii colective la nivel naţional, contribuie la încheierea acestora şi monitorizează procesul realizării lor, propune măsuri pentru asigurarea realizării;  depistează la nivel naţional motivele situaţiilor conflictuale şi tensiunilor sociale din relaţiile de muncă, organizează pregătirea şi expertiza propunerilor menite să prevină astfel de situaţii şi tensiuni; participă la examinarea şi avizarea proiectelor de acte normative ce ţin de domeniul muncii şi domeniul social-economic.

 

Planul de acțiuni al CNCNC pentru semestrul II al anului curent include aplicarea prevederilor privind organizarea activităților de eliberare a documentelor permisive (certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire) prin ghișeul unic, conform Hotărârii Guvernului nr.1469/2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la crearea și funcționarea ghișeului unic de autorizare a lucrărilor de construcție (organizarea şi funcţionarea ghişeelor unice în Chişinău, Bălţi, Orhei, Ungheni, Cahul, Hânceşti), examinarea modificărilor la Codului muncii, proiectelor de lege ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2021, legilor bugetului de stat,  bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2021, personalizarea primei de AOAM etc.


via | :

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

744 vizualizări

Data publicării:

15 Octombrie /2020 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

CNCNC | plan de actiuni | sedinta | monitorul.fisc.md | MEC

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon