Știri

ONG-urile din regiunea de nord susţin dezvoltarea rurală în contextul unui program UE

Reprezentanți ai societății civile din Regiunea de Dezvoltare Nord au discutat ieri la Bălţi despre necesitățile sectorului agricol și dezvoltarea rurală a R. Moldova în contextul Programului Uniunii Europene de Vecinătate pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD), transmite MOLDPRES. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură şi s-a înscris în proiectul UE „Asistenţă tehnică pentru suportul bugetar sectorial - stimularea economică în zonele rurale” (ESRA). Desfășurat în format de consultări publice, forumul a reunit reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, de la centrele regionale ale Serviciului de extensiune rurală, Federația Națională a Fermierilor din Moldova, Federația Națională a Agricultorilor din Moldova „AGROinform”, Uniunea Republicană a Asociațiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect” ş.a. La Bălţi au fost prezentate măsurile de susținere a sectorului agricol, prin intermediul Programului de Suport Bugetar ENPARD și Fondului de Subvenționare a Agriculturii pentru perioada anilor 2015-2017. Totodată, participanților la eveniment le-au fost demonstrate oportunitățile creării și dezvoltării unui portal al prestatorilor de servicii în afaceri. Participanții au completat un chestionar ce îi va ajuta pe organizatori să colecteze informații pentru această baza de date, care ulterior va fi vizibilă pe domeniile ADR Nord, Centru şi Sud.
Dezvoltarea rurală derivă din cea regională. Sectorul este deosebit de important, mai ales că activitatea a circa 70% din antreprenorii Regiunii de Dezvoltare Nord este legată de agricultură, a subliniat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
Potrivit reprezentanților ESRA, în perioada 2014-2020, Uniunea Europeană va continua să susţină dezvoltarea economică a R. Moldova, iar una din priorități va fi suportul financiar acordat agriculturii și dezvoltării rurale prin intermediul Programului ENPARD. Acesta susține competitivitatea agriculturii R. Moldova după semnarea Acordului de liber-schimb cu UE.

via moldpres.md

1360 vizualizări

Data publicării:

22 Octombrie /2014 14:14

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ENPARD | ONG | sector agricol | forum | afaceri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon