Știri

Parlamentari din opt țări participă, la Chişinău, la un seminar privind combaterea corupției

Deputați din Parlamentul Republicii Moldova și parlamentari din Serbia, Suedia, România, Ucraina, Georgia, Finlanda, Marea Britanie participă la seminarul regional „Rolul Parlamentului în combaterea corupției” care se desfăşoară în zilele de 18 – 19 noiembrie 2013 la Chişinău. Principalele subiecte vizează legislația anticorupție, conflictele de interese și imunitatea demnitarilor, rolul auditului în lupta cu corupția, cooperarea dintre Parlament și societatea civilă, finanțarea partidelor. Președintele Parlamentului Igor Corman a subliniat că eforturile autorităților sunt concentrate pe continuarea reformelor de modernizare a țării în vederea edificării unui stat cu adevărat de drept, european, fără corupție. În context, Parlamentul a votat zilele trecute un set important de legi, declarând toleranță zero corupției din domeniul justiției. Este vorba de proiecte de legi privind introducerea unui sistem de testare a integrității profesionale a magistraților, lipsirea de imunitate a judecătorilor pentru acte de corupţie, răspunderea disciplinară a judecătorilor și salarizarea sistemului judecătoresc. Totodată, pe agenda Parlamentului se regăsesc setul de acte legislative privind reformarea Procuraturii Generale și de finanțare a partidelor politice, care urmează a fi dezbătute în curând.
„Ne așteptăm ca aceste acțiuni să contribuie la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile de stat și într-o justiție echitabilă”, a menționat speakerul.
„În combaterea corupției este important ca Parlamentul să creeze standarde de integritate, ce vor fi utilizate în vederea eficientizării activității instituțiilor publice și să ofere instrumentele necesare pentru buna îndeplinire a sarcinilor acestora”, a spus președintele Parlamentului.
Potrivit speakerului, modernizarea serviciilor publice, a administrației publice și promovarea guvernării electronice sunt măsuri eficiente în prevenirea corupției, apropiind statul de cetăţeni. Totodată, un sistem eficient și credibil de petiționare va soluționa mai rapid și mai eficient problemele reale, diminuând riscurile de corupție.
„Pe lângă toate aceste măsuri, trebuie să mai dezvoltăm și o cultură a intoleranței față de corupție, să ne modificăm și mentalitatea, fiindcă trebuie să fie un efort comun al întregii societăți ca să eliminăm acest fenomen foarte periculos”, a mai spus Igor Corman.
La rândul său, Nicola Harrington-Buhay, Rezident Coordonator ONU, a relevat că abordarea problemelor de corupție este esențială pentru țările cu democrații vibrante și sănătoase și permite oamenilor să se bucure pe deplin de drepturile lor.
„Noi considerăm sprijinul acordat legislatorilor moldoveni drept unul vital, în condiţiile în care ei au rolul de a monitoriza implementarea legislației naționale și a angajamentelor internaționale ale țării în cadrul Convenției ONU pentru Combaterea Corupției”, a mai spus Nicola Harrington-Buhay.

993 vizualizări

Data publicării:

18 Noiembrie /2013 17:46

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

combaterea corupție | parlament | Igor Corman

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon