Știri

„Prima casă”. 1125 apartamente procurate

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, comunică că, în cadrul programului „Prima casă”, lansat la 26 martie 2018, au fost înaintate 1204 de cereri, deja fiind acordate 1125 de credite în sumă de 535,4 mil. lei. Totodată, ministrul a mai constatat pe pagina sa de Facebook că este înregistrată diminuarea ratei efective a dobânzilor pentru creditele acordate pentru „Prima Casă”. Astfel, începând cu 2 ianuarie 2019, aceasta constituie 6,1% (-0,3%). Ion Chicu consideră că acest fapt, în combinație cu creșterea veniturilor în urma reformei fiscale, dar și a celei de aplicare a sistemului unitar de salarizare a bugetarilor, majorează șansele tinerilor de a-și procura o locuință proprie. Notă: Programul „Prima Casă” a fost extins, la a doua etapă fiind oferite facilități pentru funcționarii publici. „Prima Casă-3” creează condiții avantajoase pentru familiile cu copii minori, statul asumându-și compensarea între 10 și 100% din valoarea creditului pentru procurarea locuinței. Conform unor analize efectuate, suprafața unui apartament procurat în cadrul programului este, în medie, de 59 de m2, costul mediu fiind de circa 544 mii de lei. Vârsta medie a solicitanților este de 31 ani. Pentru implementarea Programului în bugetul de stat pentru anul curent se prevăd alocații în sumă de 70000,0 mii de lei, dintre care 50000,0 mii de lei sunt pentru onorarea garanțiilor de stat în cadrul programului. Informații detaliate despre program pot fi găsite pe site-ul www.primacasa.gov.md și la numerele de telefon: (022) 22 60 65, (022) 22 60 53, (022) 26 25 52.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1096 vizualizări

Data publicării:

04 Ianuarie /2019 08:01

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

prima casa | credit | ipoteca | ministerul finantelor | Ion Chicu | reforma fiscala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon