Știri

Producătorii de vinuri din Republica Moldova au participat la expoziția „ProWein -2015” sub un brand comun

Mai multe companii, producătoare de vinuri şi divinuri din Republica Moldova au participat la expoziţia specializată din Germania, Dusseldorf - „ProWein -2015”. În acest an la eveniment au luat parte 27 de producători precum și asociațiile producătorilor mici de vinuri care s-au prezentat sub un brand comun Wine of Moldova, informează Unimedia. Potrivit Ministerului Agriculturii, țara noastră a avut cea mai mare prezență la expoziție de până acum. În acest sens au fost amenajate două standuri unul pentru vinuri și unul pentru divinuri. Ministrul Agriculturii, Ion Sula a declarat în cadrul unui briefing de presă organizat astăzi, că s-a dat dovadă că se poate de organizat și de obținut rezultate bune. Consider că expoziția din Germania ne va servi ca exemplu bun pe viitor pe care să îl utilizăm pentru a ne promova pe piețele din Asia. Vinul nostru nu mai trebuie de vândut ca materie primă ci ca produs de valoare adăugată, a declarat ministrul agriculturii. La expoziția „ProWein -2015” din Dusseldorf , au participat peste 5000 de producători din deverse țări. Complexul destinat pentru expoziție având o suprafață de 5 hectare. Vicedirectorul, managerul în industria vinicolă, Proiectul USAID Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II (CEED II), Diana Lazăr susține că, prezența din acest an a vinurilor moldovenesti a fost de departe cea mai calitativă de până acum. Ne-am bucurat să suținem organizarea unei campanii de PR care a inclus mai bine de 3000 scrisori expediate către jurnaliștii din întraga Europă pentru promovarea brandului Wine of Moldova. În cadrul expoziției au fost organizate trei degustători de vinuri cu implcarea unuia dintre cei mai buni specialiști de vinuri din SUA, a declarat Lazăr. Prezenți la conferință reprezentanții câtorva companii de vinuri afirmă că o prioritate pentru ei este să diversifice piața de desfacere și să nu depindă doar de o singură piață care este influențată politic. UNIMEDIA amintește că Republica Moldova exportă circa 140 milioane litri de vin anual, dintre care 50 la sută se vinde în sticle, iar alte 50% merg la export în vrac. Jumătate din vinurile noastre i-au calea spre CSI, iar cealaltă parte merge la export în UE, SUA, Japonia China și alte țări.

via | unimedia.info

1308 vizualizări

Data publicării:

19 Martie /2015 16:50

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

producatori | vin | expoziție | brand

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon