22
12 2015
610

Proiectul investițional destinat îmbunătăţirii cooperării transfrontaliere între Moldova şi România a fost finalizat

Proiectul investiţional „IMPEFO – îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere între Republica Moldova şi România privind produsele petroliere şi alimentare" a fost finalizat. Finanțarea în sumă de 3,45 milioane de euro a fost oferită prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat, informează Moldpres.

Ambasada României în Republica Moldova precizează într-un comunicat de presă că proiectul finalizat astăzi este unul dintre cele opt proiecte mari de investiții implementate prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova – Ucraina 2007-2013. Aceste proiecte sînt destinate interconectării Chișinăului la infrastructura europeană și alinierii Republicii Moldova la standardele și normele UE.

Printre programele transfrontaliere similare, implementate prin același mecanism financiar, se regăsesc și investiția pentru construcția gazoductului Iași-Ungheni și crearea Serviciului SMURD în nordul țării.

Din banii oferiți de europeni a fost construit şi dotat cu echipament modern Laboratorul Serviciului Vamal, precum şi achiziţionate două laboratoare mobile destinate produselor petroliere şi alimentare, care au fost dotate cu utilaj performant. Scopul final al acestui proiect a constat în îmbunătăţirea calităţii controlului mărfurilor accizabile importate în Republica Moldova şi securizarea comerţului internaţional al acestor tipuri de mărfuri.

De asemenea, în cadrul proiectului a fost aprofundată cooperarea dintre autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova, în vederea asigurării respectării reglementărilor privind importul, exportul şi tranzitul produselor petroliere şi alimentare.

În acest context, au fost organizate vizite de studiu şi schimburi de experienţă între experţii vamali din ţările partenere în vederea preluării celor mai bune practici, ce ţin de cercetarea/expertiza mărfurilor în scopuri vamale, instruirea colaboratorilor vamali privind metodele de prelevare a probelor pentru supunerea acestora testărilor de laborator, precum și elaborarea, în comun, a unui Manual de proceduri privind Calitatea şi Sistemul de Management (ISO).

Ambasada României reamintește că instituțiile publice și neguvernamentale din Republica Moldova pot continua implementarea bunelor practici instituite în cadrul acestui proiect, prin intermediul viitorului Program Operaţional Comun transfrontalier România — Republica Moldova 2014-2020. Acest Program a fost adoptat de Comisia Europeană pe 18 decembrie 2015.

via | moldpres.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.