Știri

Regulamentul de desfășurare a activității de comerț în mun. Chișinău, propus spre consultare

Cerințele de organizare a comerțului ambulant mobil, comerțul cu ridicata, activitatea piețelor comerciale, desfășurarea teraselor de vară, activitatea gheretelor, comercializarea producției alcoolice, activitățile de jocuri cu noroc și câștiguri în bani, cerințele privind regimul de lucru al comercianților etc. sunt obiectul proiectului Regulamentului de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău, propus spre consultare publică de primăria Chișinău. Astfel, piețele comerciale trebuie să asigure ordinea în incinta pieţei, pe teritoriul parcării și pe perimetrul de 50 metri de la piaţă, prin personal specializat angajat sau firmă de specialitate contractată. Totodată, acestea trebuie să dispună de o platformă de acumulare a deșeurilor menajere solide, conectată la sistemul de apeduct și canalizare, iar marcarea teritoriului pieței să fie vizibilă. Potrivit proiectului, activitatea de comerţ poate fi exercitată de persoanele juridice şi fizice înregistrate în urma depunerii notificării privind inițierea activității de comerț și în baza autorizației de funcționare eliberate în cazurile prevăzute de lege. Notificarea privind inițierea activității de comerț, modificarea, suspendarea sau încetarea activității respective poate fi depusă de comerciant în regim on-line prin intermediul portalului guvernamental unic al serviciilor publice și a Ghișeului unic pentru gestionarea actelor permisive (SIA GEAP) sau fizic – la ghișeul Direcției generale comerț, alimentație publică şi prestări servicii (DGCAPPS). Notificarea privind iniţierea activităţii de comerț va conține denumirea, sediul/domiciliul, IDNO/IDNP şi datele de contact ale comerciantului, denumirea şi codul activităţii de comerţ conform CAEM Rev. 2, denumirea şi adresa unităţii comerciale sau a locului de vânzare, numărul cadastral al încăperii, tipul unității comerciale, suprafaţa comercială, capacitatea unităţii comerciale. De asemenea, notificarea conține dreptul de proprietate sau folosință a terenului, programul de activitate a unității comerciale, grupul de mărfuri/servicii comercializate, cu menţiunea privind comercializarea producţiei alcoolice, berii şi/sau a produselor din tutun, date privind contractul de transport al deșeurilor și declarația pe proprie răspundere a comerciantului privind respectarea legislației. Este important de menționat că notificarea se depune de comerciant în mod separat pentru fiecare unitate comercială şi/sau loc de vânzare în cadrul căreia se desfăşoară activitate de comerţ. Comercianţii achită taxa anuală pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii pe durata desfăşurării activităţii de comerţ. Cota taxei locale pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii se aprobă prin decizia Consiliului municipal (taxele pentru anul 2019). De asemenea, documentul stabilește obligațiile agenților economici care desfășoară activităţi comerciale și de prestări servicii în raza municipiului Chișinău. Aceștia trebuie să asigure repararea și întreţinerea faţadei și intrării în unitatea comercială, accesul în unitatea comercială pentru persoanele cu dezabilități, să păstreze și să întreţină curăţenia străzii și spaţiilor în jurul unităţii, inclusiv curăţirea zăpezii de pe trotuare, să asigure locuri de parcare etc. Totodată, documentul prevede interzicerea comerțului ambulant mobil stradal în perimetrul următoarelor străzi și zone: Sectorul Centru: bulevardele: Ștefan cel Mare și Sfânt, D. Cantemir, C. Negruzzi și Iu. Gagarin și străzile: Ismail, Calea Basarabiei, Spicului, Miorița, Gh. Asachi, N. Testemițanu, Ciuflea, Vl. Korolenco, Vl. Dokuceaev, C. Vârnav, Academiei, Sprincenoaia, Ion Inculeț, Pietrarilor, Lev Tolstoi și Melestiu. Totodată, comerțul ambulant mobil este interzis în perimetrul zonei istorice: str. Columna – str. Ismail – str. Pan Halippa – str. V. Alecsandri – str. A. Mateevici – str. A. Pușkin. Sectorul Buiucani: Piaţa Marii Adunări Naţionale; bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, Calea Ieșilor, străzile: Alba Iulia, Ion Creangă, Vasile Lupu și în perimetrul zonei istorice: str. Alexandr Puşkin – str. Mihai Viteazul, str.A. Şciusev, str. C. Stere - str. Columna – str. A.Mateevici. Sectorul Botanica: bulevardele: Dacia, Traian, Cuza-Vodă, Decebal și str. Independenţei. Sectorul Ciocana: străzile: Alecu Russo, P. Zadnipru, I. Vieru și I. Dumeniuc și pe bd. Mircea cel Bătrân, inclusiv pe alee. Sectorul Râșcani: bulevardele: Renaşterii Naţionale, Grigore Vieru, Moscova, străzile: Bogdan Voievod, Alecu Russo, Kiev, Alexandr Puşkin, Constantin Tănase, Eugen Doga, Calea Orheiului și în perimetrul zonei istorice: str. Columna – str. S. Lazo - str. Sf. Andrei –str. Zaikin – str. Albișoara – str. Ismail - str. Columna. În același timp, agenţii economici din domeniul comercializării produselor vitivinicole pot comercializa cu ridicata vinul, produsele obţinute pe bază de must şi produsele vitivinicole aromatizate ambalate numai dacă sânt înregistraţi în Registrul vitivinicol și deţin în proprietate sau în locaţiune depozite specializate de construcție capitală cu o suprafaţă de cel puţin 200 m2, acoperite şi îngrădite, dotate cu sisteme computerizate de evidenţă şi destinate exclusiv păstrării acestor produse. Activităţile de jocuri de noroc pot fi desfășurate doar după obținerea licenței emise de Camera de Licențiere și a autorizației de funcționare eliberată de DGCAPPS, în condițiile legii cu privire la jocurile de noroc. Sala de joc trebuie să fie o încăpere separată, izolată de privirile de dinafară, special amenajată, amplasată într-o clădire capitală, în care sunt instalate minimum 20 de automate de joc cu câştiguri băneşti. Сazinoul poate fi amplasat numai în clădiri capitale separate, cu intrări distincte, special organizate pentru acces direct din stradă, separat pentru vizitatori şi separat pentru personal sau în hoteluri cu categorie de clasificare de nu mai mică de 4 stele. Totodată, se interzice comerțul și prestarea de servicii în regim non-stop al oricăror unităţi comerciale amplasate în blocurile locative, cu excepția farmaciilor. Pentru unităţile de alimentaţie publică amplasate în blocuri locative se interzice activitatea după ora 22.00, iar după ora 21.00 este interzisă poluarea fonică peste normele sanitare stabilite pentru întreprinderile de alimentaţie publică la amplasate în blocuri locative sau la o distanţă de cel puţin 50 metri de la acestea. Proiectul poate fi consultat până la 31 mai curent.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2379 vizualizări

Data publicării:

22 Mai /2019 08:01

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

comerţ | comert ambulant | regulament | comerţ interior | primaria Chisinau | monitorul.fisc.md | Taxe locale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon