Știri

Republica Moldova a încheiat procesul de aderare la Acordul OMC privind achiziţiile publice

Ministerul Economiei informează că Republica Moldova a încheiat procesul de aderare la Acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind achiziţiile publice. Drept urmare, la 16 septembrie 2015, Comitetul OMC pentru achiziții publice a luat decizia să invite țara noastră să adere la acest Acord. Impactul aderării Republicii Moldova la Acordului OMC privind achiziţiile publice ar putea include creşterea nivelului concurenţei pentru proiectele mari de infrastructură realizate în Republica Moldova, promovarea unei bune guvernanțe la nivelul instituțiilor naționale, sporirea gradului de transparenta și, implicit, combaterea corupției, eficientizarea managementului resurselor publice, precum şi sporirea accesului agenților economici autohtoni pe piețele externe de achiziții publice prin participarea la licitaţiile internaţionale. Menționăm că, iniţierea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Acordul Organizaţiei Mondiale a Comerţului privind achiziţiile publice a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.623 din 22.05.2008, conform căreia Ministerul Economiei şi Agenţia Achiziţii Publice au fost desemnate în calitate de instituţii responsabile de negocierea termenelor de aderare la Acordul respectiv. Urmare a prezentării Ofertei naționale, aceasta a fost acceptată drept una viabilă şi, conform practicii, a fost negociată, în cadrul unor întrevederi bilaterale cu ţările cointeresate, semnatare ale Acordului. Totodată, a fost promovată o nouă lege cu privire la achizițiile publice (care va intra în vigoare la 01.05.2016) menită să transpună cele mai bune practici internaționale existente în acest domeniu.

via | mec.gov.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1345 vizualizări

Data publicării:

21 Septembrie /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | acord | OMC | achiziţiile publice

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon