Știri

Republica Moldova va găzdui în 2017 cel mai important eveniment european turistic

Miniștri și conducători ai autorităților de turism din peste 44 de state europene se vor întruni pentru prima dată la Chișinău pentru a discuta domeniile prioritare de colaborare în anii următori, dar și a se familiariza cu potențialul turistic pe care îl dispune Republica Moldova. Decizia de a se întruni anul viitor anume la Chișinău a fost luată unanim de către toate statele europene, pe 25 mai curent la Vilnius, Republica Lituania, în rezultatul negocierilor de succes ținute de Agenția Turismului a Republicii Moldova cu susținerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Reuniunea va fi pe larg mediatizată în presa internațională, astfel Republica Moldova se va plasa în lista principalelor destinații turistice europene pentru anul 2017. Deasemenea, în cadrul acestei reuniuni, Agenția Turimului va solicita Comisiei Europene a Organizației Mondiale a Turismului includerea Republicii Moldova în Drumul Vinului European. Organizarea acestui eveniment va avea loc intru realizarea prevederilor Acordului de asociere.

via | agora.md

1168 vizualizări

Data publicării:

04 Iunie /2016 09:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Moldova | eveniment | Europa | turism | Agentia Turismului

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon