Știri

Serviciul Vamal: bugetul de stat, suplinit cu 16 mld. lei

Serviciul Vamal, mulțumind agenților economici pentru cooperare și atitudine responsabilă, a comunicat că încasările veniturilor administrate de autoritate în primele 9 luni ale anului curent au atins cifra de 16 mld. lei. Peste 2,1 mld. lei. dintre acestea au fost colectate în luna septembrie, fiind perfectate 47,3 mii de declarații vamale.
 
Totodată, au constatate 338 de încălcări ale legislației vamale, cele mai frecvente ținând de nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale și depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor introduse și declarate prin acțiune. Tot în perioada vizată au fost întocmite 240 procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 913 mii lei.
 
Amintim, săptămâna trecută și Serviciul Fiscal de Stat a anunțat că lunile ianuarie-septembrie 2020 în bugetul public național au fost colectate peste 29,1 mld. lei, suma fiind în creștere cu peste 341 mil. lei sau cu 1,2 % în raport cu perioada similară a anului precedent.

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Vamal al Republicii Moldova

698 vizualizări

Data publicării:

06 Octombrie /2020 07:59

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Serviciul Vamal | bugetul de stat | venituri | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon