Știri

Termenul de solicitare a indemnizației paternale a fost extins

Începând cu 1 iulie 2019, tatăl copilului nou-născut poate să depună cererea pentru acordarea indemnizaţiei paternale în termen de până la 12 luni de la naşterea copilului. Astfel, termenul a fost extins de la 30 de zile până la 12 luni, anunță Casa Națională de Asigurări Sociale. Potrivit Codului Muncii, tatăl beneficiază de dreptul la un concediu paternal de 14 zile calendaristice, care se acordă în primele 56 de zile de la naşterea copilului, în baza unei cereri în formă scrisă. Pentru a beneficia de indemnizaţie, acesta trebuie să confirme stagiul total de cotizare de cel puţin 3 ani sau cel puţin 9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei naşterii copilului. De asemenea, tatăl trebuie să confirme că a avut un venit asigurat în ultimele 3 luni premergătoare naşterii copilului şi i s-a acordat, la toate unităţile în care activează, la cerere, concediu paternal în primele 56 de zile de la data naşterii copilului. Cererea pentru stabilirea indemnizaţiei paternale poate fi depusă la Casa teritorială de asigurări sociale de la locul de domiciliu sau reşedinţă ori la Casa teritorială în a cărei rază de deservire se află unitatea de la locul de muncă de bază. Totodată, aceasta poate fi depusă şi în format electronic, prin intermediul paginii web oficiale a CNAS (www.cnas.md), prin serviciul electronic e-Cerere Indemnizaţii Familiilor cu Copii. Indemnizaţia paternală se plăteşte o singură dată pentru întreaga perioadă, prin intermediul prestatorilor de servicii de plată desemnaţi. Baza de calcul a indemnizaţiei constituie 100% din venitul mediu lunar, care se determină prin împărţirea venitului asigurat realizat în ultimele trei luni calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului la toate unităţile în care beneficiarul desfăşoară activităţi, la numărul de luni în care acesta a fost realizat. CNAS mai informează că angajatorii, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, sunt obligaţi să prezinte informaţia aferentă raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale în termen de până la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/ încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal. Recomandăm să consultați și: Concediu paternal: modificări la raportare Declararea concediul paternal. Consecințele declarării eronate Declararea venitului asigurat pe perioada beneficierii de indemnizaţie pentru îngrijirea copilului
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova

4044 vizualizări

Data publicării:

01 Iulie /2019 08:01

Domeniu:

Asigurare socială de stat | Noutăți

Etichete:

concediu paternal | termen de raportare | indemnizatia paternala | cnas | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon