01
08 2014
1109

Tranzacții la Bursă de peste 2 milioane de lei. Acțiuni ale patru bănci au fost vîndute

Acțiuni emise de patru bănci comerciale din Moldova au fost tranzacționate ieri la Bursa de Valori. Este vorba de hârtii de valoare ale Moldova Agroindbank, Banca de Economii, Banca Socială și Mobiasbanca-Groupe Societe Generale. În total, tranzacțiile au însumat 2,1 milioane de lei. Deocamdată, nu se cunoaște cine sunt noii beneficiari au acțiunilor. Dacă acum o săptămână, acțiunile Moldova-Agroindbank erau tranzacționate cu 1.000 de lei, atunci astăzi hârtiile emise de această instituție bancară au fost vândute, în cadrul a două tranzacții, cu 25 de lei mai mult. În total, s-au vândut 1.450 de acțiuni, ceea ce constituie 0,14% din emisia băncii, iar tranzacția a însumat 1,4 milioane de lei. Precizăm că în ultima perioadă, acțiuni ale celei mai mari bănci din Moldova sunt tot mai frecvent listate la Bursa de Valori. Anterior, fostul preşedinte al BC „Moldova Agroindbank”, Natalia Vrabie, a lansat un semnal de avertisment în ceea ce priveşte noii acţionari ai băncii. Ea declara că 40% din deţinătorii acţiunilor ar proceda concertat. Tot astăzi s-au vândut 1.590 de acțiuni emise de Banca de Economii cu 6 lei fiecare. Tranzacția a însumat 9.540 de lei. În ceea ce privește acțiunile emise de Banca Socială, acestea s-au vândut cu 80 de lei fiecare, iar tranzacția a totalizat 604 mii de lei. Cele 1.000 de acțiuni emise de Mobiasbanca-Groupe Societe Generale s-au vândut cu 30 de lei fiecare, iar tranzacția a însumat 30.000 de lei. Potrivit Băncii Naționale, la finele lunii iunie, profitul băncilor licenţiate din Moldova a fost de 491,4 miloane de lei, inclusiv în luna iunie - 38.4 miloane de lei. Comparativ cu perioada similară a anului precedent acesta s-a majorat cu 1,7 la sută din contul majorării veniturilor din dobânzi cu 23,8 la sută și a veniturilor neaferente dobânzilor cu 22,7 la sută. Via|agora.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.