23
06 2015
763

Trei companii moldovenești vor putea exporta conserve pe piața din Rusia

Trei companii din Republica Moldova, producătoare de conserve din fructe şi legume, vor putea în curând exporta în Federație Rusă. Este vorba despre S.A. Compania „Alfa-Nistru”, „Iliada-Plus” SRL şi SA „Natur Bravo”. Acest subiect a fost discutat astăzi de ministrul Ion Sula la o întrevedere cu o delegaţie din Federaţia Rusă.

Delegația a fost condusă de adjunctul şefului Direcţiei Supraveghere Sanitară, din cadrul Aparatului central al Serviciului Sanitar rus “Rospotrebnadzor”, Ghenadii Ivanov. Din delegaţie a făcut parte şi Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, E.S. Farit Muhametșin.

Interlocutorii au convenit asupra Programului de lucru a experţilor, care în perioada aflării în Moldova, 22-24 iunie, vor inspecta 6 întreprinderi producătoare de conserve din fructe şi legume, trei din ele, deja au

prezentat mostre pentru analize în laboratorul specializat al “Rospotrebnadzor”. Este vorba despre S.A. Compania „Alfa-Nistru”, „Iliada-Plus” SRL şi SA „Natur Bravo”, care vor putea în curând exporta producţia lor pe piaţa rusă, se spune în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Atât MAIA, cât şi ANSA, au dat asigurări membrilor delegaţiei că, vor acorda asistenţa necesară, pentru ca vizita să fie una eficientă pentru ambele părţi. Totodată, vor fi organizate deplasări la întreprinderile din sudul şi nordul ţării. Experţii vor inspecta liniile de producere şi vor avea posibilitatea de a aprecia obiectiv, în ce măsură conservele moldoveneşti din fructe şi legume, corespund normelor şi standardelor de calitate ale Federaţiei Ruse.

via | agora.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.