Știri

UE va face recomandări "minime" în domeniul explorării gazelor de şist

Uniunea Europeană intenţionează să facă recomandări "minime" privind folosirea fracturării hidraulice pentru forajele de petrol şi gaze la zăcămintele de şist, tehnologie controversată care a adus Statele Unite aproape de independenţa energetică, potrivit unui proiect obţinut de Bloomberg. Cei 28 de membri UE vor fi solicitaţi să urmeze noile principiile neobligatorii, astfel încât fracturarea hidraulică să fie făcută în condiţii de siguranţă şi fără confuzii legate de reglementările contradictorii în domeniul mediului, între statele membre, se arată în proiectul citat de Bloomberg. Recomandările nu vor interfera cu dreptul unei naţiuni de a interzice fracturarea hidraulică. Investitorii şi companiile care efectuează activităţi de explorare şi-au exprimat temerile că oportunităţile de a folosi zăcămintele de şist ar putea deveni dificil de valorificat, în comparaţie cu naţiuni precum SUA şi Rusia, întrucât ţările europene introduc noi legi. Grupul francez Total nu poate folosi fracturarea hidraulică în Franţa, dar luni a devenit cea mai mare companie petrolieră care va intra pe segmentul zăcămintelor de şist în Marea Britanie.
"Pe măsură ce activităţile de explorare a zăcămintelor de gaze de şist progresează, statele membre au început să interpreteze în mod diferit legislaţia UE în domeniul mediului, inclusiv prin interdicţii şi moratorii. UE are nevoie de un teren comun pentru a răspunde modificărilor rapide ale peisajului energetic",
se arată într-un proiect de declaraţie al Comisiei, adresată guvernelor, care va însoţi recomandările. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene nu a fost disponibil pentru comentarii. Propunerea va face parte dintr-un pachet de documente privind politicile viitoare în domeniul energiei şi mediului, care vor fi analizate de guvernele comunitare. UE discută un cadru viitor de reglementări care ar putea reconcilia necesitatea de a proteja mediul cu creşterea competitivităţii, într-o perioadă în care preţul energiei din SUA, cel mai mare partener comercial al Europei, a scăzut datorită revoluţiei gazelor de şist. Decizia de a folosi legislaţia comunitară actuală în domeniul petrolului şi gezelor şi de a oferi doar recomandări voluntare, este o victorie pentru grupurile industriale şi guverne ca cele ale Poloniei şi Marii Britanii, care efectuează, în premieră în Europa, foraje la zăcăminte de şist. Este în schimb o înfrângere pentru organizaţii de protecţie a mediului, între care Prietenii Pământului şi Greenpeace, care au dorit reglementări mai stricte la nivelul UE. UE a anunţat în urmă cu mai mult de un an că dispune de o legislaţie adecvată de protecţie a mediului, în condiţiile în care companii precum Chevron au intensificat operaţiunile de explorare a zăcămintelor de şist, iar organizaţiile ecologice şi grupuri ale societăţii civile au exercitat presiuni pentru mai multe reguli.
"Este în mod evident o propunere dezamăgitoare şi alarmantă. Politicienii europeni se fac că nu văd realităţile periculoase ale expansiunii activităţilor în domeniul gazelor de şist în Europa",
a declarat Antoine Simon, de la organizaţia Prietenii Pământului Europa. Recomandările neobligatorii ale UE au rolul să ghideze guvernele la stabilirea legilor naţionale şi se referă la puţurile care au nevoie de cel puţin 10.000 de metri cubi de apă injectată în rocă, pentru a elibera gazele naturale şi petrolul. La exploatarea Marcellus Shale din nord-estul Statelor Unite a fost nevoie de utilizarea a 3-5 milioane de galoane de apă (3,7 litri), potrivit unui studiu publicat de Pennsylvania State University. Majoritatea persoanelor, companiilor şi instituţiilor participante la consultările publice organizate de UE în domeniul gazelor de şist, încheiate în martie anul trecut, au considerat că este necesară o acţiune comunitară referitoare la dificultăţile şi riscurile implicate dee explorarea gazelor de şist, potrivit Comisiei Europene. Între patru opţiuni propuse de CE, cel mai mare sprijin, respectiv de 56%, din partea companiilor şi organizaţiilor, a fost pentru recomandări. Pe locul al doilea, cu 55%, s-a plasat opţiunea adoptării unei legi cuprinzătoare şi specifice.

via www.eco.md

1095 vizualizări

Data publicării:

20 Ianuarie /2014 10:15

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

gayele de şist | Europa | economia | investiţii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon