Știri

Votat în prima lectură: va fi introdusă o nouă categorie de contribuabili

Persoanele fizice care desfășoară activități independente în comerțul cu amănuntul, cu excepția mărfurilor supuse accizelor, vor achita contribuții sociale de stat. Proiectul ce prevede introducerea unei noi categorii de plătitori de contribuții de asigurări sociale de stat la bugetul asigurărilor a fost votat în prima lectură. Potrivit proiectului, persoanele date vor achita contribuțile în mod obligatoriu, dar în mărimea taxei fixe prestabilite anual. Scopul modificărilor vizate este ajustarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 cu recentele modificări care au fost operate la Codul fiscal, Legea privind sistemul public de asigurări sociale și în alte acte ce reglementează activitatea de întreprinzător, în vederea asigurării unui cadru legal uniform în domeniul asigurărilor sociale, a menționat vice-ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Viorica Dumbrăveanu. Cei care vor achita taxa respectivă vor beneficia de anumite garanții. Vreau să informez că taxa fixă pentru anul curent este de 7512 lei, iar achitarea acesteia va acorda dreptul la pensia minimă și la ajutor de deces, a specificat vice-ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Totodată, proiectul prevede includerea în sistemul de asigurări sociale de stat a militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract, a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerilor de protecție și a colaboratorilor securității statului și Centrului Național Anticorupție, care, începând cu 1 ianuarie 2017, sunt contribuabili în sistemul de asigurări sociale. Suplimentar, vreau să menționez că proiectul propune și completarea anexei nr. 5 din lege cu drepturi bănești aferente restituirii cheltuielilor și plăților compensatorii ce țin de excluderea obligațiilor de serviciu ale militarilor, efectivului de trupă și corpului de comandă din organele apărării naționale și de ocrotire a normelor de drept, securității statului și ordinii publice din contul bugetului de stat, a adăugat Viorica Dumbrăveanu. Potrivit datelor oferite de vice-ministrul Muncii, în prezent sunt înregistrați 540 de contribuabili care desfășoară activități independente în comerț și care sunt incluși în sistemul de asigurări sociale.
author icon

Marina Căldare

4450 vizualizări

Data publicării:

05 Iunie /2017 10:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

contribuabili | asigurare obligatorie | asigurare sociala | proiect de lege

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon