Știri

Zona Economică Liberă Bălţi va crea încă o mie de locuri de muncă

În zona economică liberă Bălţi vor fi create 1.000 locuri de muncă noi şi vor fi atrase investiţii de 25 de milioane de euro. Astăzi, premierul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu directorul zonei libere Marin Ciobanu, care a dat asigurări că în cel mult două săptămâni, va fi încheiat un nou contract cu firma producătoare de piese auto care activează deja pe teritoriu. Astăzi, în zona economică liberă Bălţi se înregistrează 3.000 locuri de muncă, iar salariul este satisfăcător, declară angajaţii. Asta în condiţiile în care la locul lor de trai nu prea găseşti unde să lucrezi. Fabrica îi asigură cu transport şi mâncare. Administraţia Zonei economice libere va încheia un nou contract cu firma producătoare de piese auto. Iurie Leancă, premier: «Va reprezenta o nouă investiţie, de 25 milioane euro, în acelaşi domeniu, de automobilistică. Această investiţie va fi realizată în 6 luni şi asta înseamnă crearea a încă 1.000 de locuri de muncă. Crearea locurilor de muncă este o prioritate absolută pentru noi, astfel încât, moldovenii să nu mai fie nevoiţi să migreze în afara ţării». La întâlnirea cu premierul, angajaţii fabricii, stabiliţi cu traiul la zeci de kilometri, au declarat că ar fi bine dacă s-ar construi blocuri locative în preajmă. Directorul Zonei economice spune că există deja un proiect, care prevede şi subvenţii parţiale. Unii angajaţi vor locui chiar lângă fabrica ce va fi deschisă. Marin Ciobanu, directorul Zonei Economice Libere Bălţi: «Aici vor fi aduse toate utilităţile şi o să înceapă în luna februarie, practic în luna iulie va fi dată în exploatare încă o fabriă nouă, cu crearea a circa 1000 locuri de muncă noi. S-ar face construcţia la preţul de sine cost, de producţie, sine costul la ziua de azi e de vreo 300-350 euro în Bălţi. Dacă noi achităm o diferenţă de vreo 100-50 euro, rămâne ca muncitorii să achite timp de 10 ani diferenţa de metru pătrat, avem 10 ani-câte 1000 euro anual.Asta nu este mult».

via tv7.md

1762 vizualizări

Data publicării:

13 Noiembrie /2014 09:22

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Bălţi | locuri de muncă | investiţii | salarii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon