Documents and comments

Starea de urgență: derogări de la prevederile Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice

La data de 17 martie curent, prin Hotărârea nr. 55 din 17.03.2020, Parlamentul a aprobat declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Astfel, în această perioada Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (Comisia) va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a acţiunilor necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Hotărârea mai prevede că, dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM. Dispoziţiile emise de Comisie intră în vigoare din momentul adoptării. În partea ce ține de derularea procedurilor de achiziții publice de bunuri strict necesare prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus, Comisia, prin Dispozițiile emise a stabilit, prin derogare de la prevederile Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice și indiferent de planurile anuale de achiziții întocmite inițial, unele particularități pentru instituțiile medico-sanitare publice (IMSP), cu referire la Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate, inclusiv pentru alte instituții publice, după cum urmează: – prin Dispoziția nr. 1 din 18.03.2020, la pct. 9 și 10 s-a dispus că Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate va asigura organizarea şi efectuarea procedurilor de achiziţii publice prin negocieri directe, fără publicare a anunţului de participare, de mănuşi medicale în cantitate de 640 (şase sute patruzeci) mii bucăţi şi măşti medicale în cantitate de 250 (două sute cincizeci) mii bucăţi. Respectiv, Compania Naţională de Asigurări în Medicină va asigura finanţarea imediată cu mijloace financiare în sumă de 2 mil. lei, din sursele fondului de profilaxie; – prin Dispoziția nr. 2 din 20.03.2020, la pct. 7 și 8 s-a stabilit că, IMSP vor suspenda efectuarea reparaţiilor capitale şi curente, a altor cheltuieli, precum şi achiziţia de mijloace fixe, cu excepţia celor de necesitate vitală întru acordarea asistenţei medicale. Respectiv, în scopul diminuării consecinţelor negative ale COVID-19, vor fi accesate mijloacele Fondului Global pentru protecţia personalului medical, comunicare, menţinerea serviciilor esenţiale şi a lanţului de aprovizionare cu medicamente şi dispozitive medicale, consumabile şi echipamente de protecţie necesare, biocide şi gestionarea deşeurilor. Achiziţia va fi efectuată imediat, după necesitate, din sursele disponibile la moment, prin negocieri, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau contractarea directă cu operatorul economic; – prin Dispoziția nr. 3 din 23.03.2020, au fost impuse mai multe măsuri: a) pct. 19: prin derogare de la prevederile HG nr. 1128/2016 cu privire la Centrul Pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate, pe durata stării de urgenţă, acesta va delega, în caz de necesitate, IMSP republicane, municipale şi raionale dreptul de a desfăşura de sine stătător procedurile de achiziţii publice de medicamente, alte produse de uz medical şi dispozitive medicale necesare pentru prevenirea şi controlul infecţiei COVID-19; b) pct. 20: prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 131/2015, pct. 2 din Regulamentul cu privire la achiziţiile publice de valoare mică, aprobat prin HG nr. 665/2016, pe durata stării de urgenţă, se permite IMSP republicane, municipale şi raionale achiziţionarea medicamentelor, altor produse de uz medical şi dispozitive medicale necesare pentru prevenirea şi controlul COVID-19 în sumă de până la 800 mii lei inclusiv, fără taxa pe valoarea adăugată; c) pct. 21: IMSP republicane, municipale şi raionale care vor efectua proceduri de achiziţii publice în ordinea pct. 19 şi 20 din Dispoziţie, vor încheia contracte de achiziţii publice bilaterale (excluzând Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în sănătate) cu operatorii economici, cu respectarea tuturor clauzelor-standard ale Contractului-model de achiziţii publice, aprobat prin anexa la Regulamentul privind achiziţionarea de medicamente, alte produse de uz medical, dispozitive medicale, transport specializat medical, servicii de mentenanţă a dispozitivelor medicale şi a sistemelor informaţionale incluse în Registrul medical, servicii de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale pentru necesităţile sistemului de sănătate, aprobat prin HG nr. 1128/2016 cu privire la Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate; d) pct. 22: IMSP republicane, municipale şi raionale care vor efectua proceduri de achiziţii publice în ordinea pct. 19 şi 20 din Dispoziţie, vor raporta efectuarea procedurilor respective, precum şi prezentarea Contractelor de achiziţii publice încheiate, către Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate, care va efectua supravegherea şi monitorizarea executării contractelor de achiziţii publice încheiate, în conformitate cu prevederile HG nr. 1128/2016; e) pct. 23: Centrul pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate va asigura IMSP în regim de urgenţă, utilizând procedura de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cu echipamente de protecţie (mănuşi, măşti, ecrane de protecţie, respiratoare, combinezoane de protecţie) estimate pentru numărul de pacienţi conform scenariului III de răspândire a COVID-19, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru poziţiile şi cantităţile care nu au fost contractate; f) pct. 24: prin derogare de la prevederile art. 66 alin. (5) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181/2014, se permite plata în avans pentru achiziţiile de medicamente și echipamente de protecţie necesare pentru prevenirea si controlul COVID-19; – prin Dispoziția nr. 8 din 28.03.2020, la pct. 3 s-a dispus Ministerului Finanţelor să aloce, din fondul de intervenţie al Guvernului, suma de 19,5 mil. lei MSMPS pentru procurarea respiratoarelor prin intermediul Centrului pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate în scopul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19. Concomitent, prin pct. 4 al aceleiași Dispoziții, se permite MAI ca, prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 131/2015, pct. 2 din Regulamentul cu privire la achiziţiile publice de valoare mică aprobat prin HG nr.665/2016, pe durata stării de urgenţă, achiziţionarea, utilizând procedura de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, a produselor antiseptice şi a echipamentelor de protecţie individuală necesare pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19, în sumă de până la 1 mil. lei inclusiv, fără taxa pe valoarea adăugată, estimate pentru numărul de efectiv; – prin Dispoziția nr. 10 din 31.03.2020, potrivit pct. 15 și 16 s-a stabilit că, prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 131/2015, HG nr. 1128/2016 cu privire la Centrul Pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate, pct. 2 din Regulamentul cu privire la achiziţiile publice de valoare mica aprobat prin HG nr. 665/2016, pe durata stării de urgenţă, în scopul prevenirii şi controlului COVID-19, Centrul Pentru Achiziţii Publice Centralizate în Sănătate va organiza achiziţionarea combinezoanelor de protecţie, iar Ministerul Finanţelor va aloca MSMPS, din fondul de intervenţie al Guvernului, suma de 5,4 mil. lei pentru procurarea combinezoanelor de protecţie prin intermediul Centrului pentru Achiziţii Centralizate în Sănătate; – prin Dispoziția nr. 13 din 03.04.2020, potrivit pct. 11 s-a stabilit că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 131/2015 privind achiziţiile publice, Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate va asigura desfășurarea procedurii de achiziţionare directa a testelor pentru depistarea infecţiei cu COVID-19 din sursele Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. La rândul său, potrivit pct. 10 din Dispoziția menționată, Compania Naţională de Asigurări în Medicină va asigura finanţarea în mărime de 35,7 mii lei pentru achiziţionarea, în regim de urgenţă, a testelor pentru depistarea infecţiei cu COVID-19, din: 1) sursele fondului de dezvoltare - 20,0 mil. lei; 2) sursele fondului de rezervă -10,0 mil. lei; 3) sursele fondului măsurilor de profilaxie - 5,7 mil. lei. Mai mult ca atât, potrivit pct. 12 din aceiași Dispoziție, s-a stabilit că, prin derogare de la prevederile art. 66 alin. (5) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fîscale nr. 181/2014, se permite plata anticipată (avans) pentru achiziţia testelor pentru depistarea infecţiei cu COVID-19. Totodată, prin Dispoziția nr. 6 din 26.03.2020, Comisia s-a expus și asupra activității Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor în partea ce ține de organizarea și desfășurarea de către ultima a ședințelor deschise de examinare a contestațiilor. Astfel, potrivit pct. 7 din Dispoziția nominalizată, prin derogare de la prevederile art. 85 alin. (13) din Legea nr. 131/2015, pe durata stării de urgenţă procedura de soluţionare a contestaţiilor se realizează în scris, fără desfăşurarea şedinţelor deschise de examinare a contestaţiilor, fără posibilitatea de solicitare de a depune verbal concluzii în faţa Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor, însă cu posibilitatea părţilor de a înainta Agenţiei concluzii scrise pe întreaga durată a procedurii de soluţionare a contestaţiei. Comunicarea în acest sens va fi asigurată doar prin mijloace electronice. Urmează de reținut că, în afară de prevederile pct. 7 din Dispoziția nr. 2 din 20.03.2020, potrivit căruia IMSP vor suspenda efectuarea reparaţiilor capitale şi curente, a altor cheltuieli, precum şi achiziţia de mijloace fixe, cu excepţia celor de necesitate vitală întru acordarea asistenţei medicale citate supra, alte prevederi în acest sens sau alte acte normative care să reglementeze și/sau să interzică total sau parțial inițierea și desfășurarea procedurilor de achiziții publice pentru autoritățile contractante din RM (inclusiv pentru acele instituții publice ce nu au tangență directă cu sistemul medical) nu au fost aprobate și publicate.
author icon

Iacob Plămădeală

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2450 views

The date of publishing:

07 April /2020 08:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

achizitii publice | covid-19 | derogare | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon