News

Activitatea CNSF: evitarea paralelismelor în legislație

În ședința de astăzi a Guvernului a fost aprobat proiectul înaintat de Ministerul Finanțelor pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 449/2010 cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară (CNSF), decizia fiind luată ca urmare a adoptării Legii nr. 209/2018 cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară și în scopul evitării paralelismelor în legislație. Amintim, Legea nr.209 stabilește că CNSF este o structură de cooperare interinstituțională, fără personalitate juridică, care reprezintă autoritatea națională macroprudențială desemnată, responsabilă de coordonarea realizării politicilor și activităților în vederea prevenirii și remedierii situațiilor de criză financiară sistemică și urmează să coordoneze realizarea politicii macroprudențiale, de prevenire, reducere sau eliminare a riscurilor care amenință stabilitatea financiară la nivel de sistem, precum și de gestionare a situațiilor de criză financiară. Membri ai Comitetului Național de Stabilitate Financiară sunt Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (cu funcții de președinte), ministrul Finanțelor, ministrul Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare și directorul general executiv al Fondului de garantare a depozitelor. De asemenea, documentul mai prevede că toate entitățile din sectorul financiar bancar și nebancar, piețele financiare, produsele și infrastructurile acestora care fac parte din sistemul financiar al țării, vor aplica recomandările Comitetului și ale Comitetului extins, acestea fiind emise conform principiului „execută sau explică”. Legea nr. 209/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial din 18 noiembrie 2018, iar în dispozițiile finale este indicat că, în termen de 6 luni de la data intrării acesteia în vigoare, Guvernul urmează să aducă legislația în vigoare în conformitate cu prevederile Legii.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

828 views

The date of publishing:

11 February /2019 11:01

Domeniu:

Noutăți

Tags:

stabilitate financiara | Ministerul Finanţelor | criza financiara | monitorul.fisc.md | proiect HG

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon