News

ANSA: efectuarea controlului de stat în limita necesităților obiective

În ședința din 26 decembrie curent Guvernul a aprobat Metodologia privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor aferente domeniilor de competență ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, documentul are ca obiectiv reducerea la maximum a numărului de vizite de control până la una singură, când agentul economic este supus controlului pentru toate domeniile de competență identificată în planul anual al controalelor. Prevederile documentului vor crea un sistem de control de stat optim și uniform pe domeniile de control ale Agenției, transparent și previzibil pentru domeniile de competență, bazat pe analiza criteriilor de risc. Acest fapt va asigura efectuarea controlului de stat în limita necesităților obiective, excluzând maxim posibil influența și abuzul inspectorilor la luarea deciziilor privind efectuarea controlului, cât și modul de realizare a acestuia, a menționat ministrul. Astfel, potrivit Metodologiei, criteriile de risc utilizate la planificarea controalelor de stat asupra activității de întreprinzător în domeniul siguranţei şi calității alimentelor sunt: 1. tipul de produs alimentar și materia primă utilizată 2. procesele de prelucrare/ manipulare a produselor alimentare, care determină riscul de contaminare/ poluare a produselor alimentare 3. aplicarea principiilor de analiză a riscurilor și puncte critice de control (HACCP) 4. numărul și categoriile de consumatori potențial afectați de eventuala nerespectare a cerințelor privind siguranța alimentară 5. istoricul conformității cu prevederile legislației, precum şi cu prescripțiile Agenției, conform ultimului control. Metodologia generală va fi utilizată la analiza riscurilor în bază de criterii de risc la • planificarea anuală a controalelor • luarea deciziei privind efectuarea unui control inopinat • identificarea soluţiei optime cu privire la petiţia depusă la Agenţie sau la informaţiile privind încălcarea legislaţiei care au devenit cunoscute Agenţiei • elaborarea listelor de verificare şi stabilirea cerinţelor de reglementare care ar trebui incluse în lista de verificare • în cazul planificării strategice a activităţii sale de control • în alte situaţii referitoare la decizii în domeniul controlului asupra activităţii de întreprinzător. ANSA realizează controlul de stat în domeniile: siguranţa şi calitatea alimentelor, sanitar-veterinar şi zootehnie, fitosanitar şi protecţia plantelor, producerea şi circulaţia vinului şi a produselor alcoolice, protecţia consumatorului în domeniul alimentar, siguranţa ocupaţională și respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului aferent. Notă: Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), prin Ordinul nr. 654 din 29 noiembrie 2018, a aprobat Graficul controalelor planificate pentru anul 2019.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1072 views

The date of publishing:

28 December /2018 08:01

Domeniu:

Noutăți

Tags:

control de stat | ANSA | Hotarire de Guvern | Monitorul Fiscal

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon