News

Aproape 900 de agricultori, afectaţi de embargou, şi-au primit compensaţiile

Peste 100 de milioane de lei au ajuns deja în conturile agricultorilor afectaţi de embargou. Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură a început repartizarea banilor, iar până acum, 350 de agricultori şi-au primit compensaţiile pentru prune, iar peste 400 - pentru merele procesate. Alţi 60 de agenţi economici urmează în scurt timp să-şi primească banii. Cei peste 1.500 de agricultori afectaţi de embargoul rusesc care au depus cereri pentru subvenţii, primesc în această perioadă cea mai mare parte din bani. Potrivit Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură, până în prezent, şi-au primit banii pentru prune toţi agricultorii, iar suma depăşeşte 30 de milioane de lei. Alte 102 milioane de lei vor fi acordate pentru alţi 500 de agricultori, care au crescut mere. Astfel, până la sfârşitul săptămânii, mai bine de jumătate din cei peste 1.000 de agricultori care au solicitat subvenţii pentru mere îşi vor primii toţi banii. Întrucât Guvernul a prevăzut 138 de milioane de lei, iar suma solicitărilor depăşeste 200 de milioane de lei, mai rămân nedespăgubiţi 480 de agricultori. Autorităţile speră ca vor gasi acest bani până în luna februarie cu susţinerea Băncii Mondiale.

via tv7.md

1274 views

The date of publishing:

12 November /2014 12:58

Domeniu:

Noutăți

Tags:

agricultori | embargou | compensatii | agenti economici

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon