News

Bonurile fiscale electronice și pe suport de hârtie vor avea aceeași valoare juridică

Bonurile emise de echipamentele de casă și control (ECC) pot avea atât formă fizică (pe hârtie), cât și electronică, în funcție de specificațiile tehnice ale echipamentului emitent. Indiferent de forma bonului, acestea au aceeași valoare juridică în raporturile civile.
 
Proiectul cu privire la modificarea unor acte legislative, înregistrat în Parlament cu titlu de inițiativă legislativă, prevede completarea pct. 40 al art. 5 din Codul fiscal (CF) cu respective norma care, în opinia autorilor, va exclude cazurile în care bonurile electronice ar putea fi desconsiderate pentru probarea operațiunilor economice atât în relațiile cu aspecte fiscale, cât în cele civile.

 

Modificarea va fi benefică, în special, pentru consumatorii care procură produse/servicii online și ulterior nu pot utiliza chitanța primită online (bonul fiscal electronic) la soluționarea anumitor litigii sau neînțelegeri (de exemplu, au primit un produs defect). Autorii susțin că inițiativa nu prezintă un risc pentru procesul de colectare a taxelor și impozitelor, întrucât agentul economic oricum este obligat să emită bonul fiscal prin intermediul ECC.

 

Completările la art. 24 din CF, în condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, vor permite acceptarea bonurilor emise de ECC în calitate de documente confirmative pentru deducerea cheltuielilor în cazul plății prin intermediul cardului bancar corporativ. Prin această modificare se urmărește nu doar simplificarea modalității de documentare a cumpărăturilor de mică valoare, dar și stimularea eliberării bonurilor emise de ECC și de către persoanele ce practică activitate independentă, ce va conduce, pe lângă încasări suplimentare la buget din contul creșterii veniturilor contabilizate a acestei categorii de contribuabili, la fortificarea formei date de activitate drept o alternativă sănătoasă a patentelor de întreprinzător în comerț.

 

Proiectul prevede că, pentru subiecții care aplică regimul fiscal de activitate economică independentă, limita de venituri care pot fi obținute anual se va majora de la 600 mii lei la 1,2 mil. lei cu condiția în care cel puțin 90% din tranzacții au loc în format electronic. În opinia autorilor, această măsură va spori atractivitatea regimului fiscal de activitate economică independentă (pentru care cota impozitului pe venit constituie doar 1% din obiectul impunerii), va stimula plățile electronice, va contribui la „înălbirea” sectorul comerțului cu amănuntul și va contribui la majorarea încasărilor în bugetul de stat.

 

Inițiativa propune și completarea art. 11 din Legea nr.287/2017 contabilității și raportării financiare cu prevederea că aplicarea ștampilei pe documentele primare (inclusiv cele cu regim special) nu va fi obligatorie, fapt care urmează a fi specificat expres în textul documentului.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1267 views

The date of publishing:

06 April /2022 07:59

Domeniu:

Administrare fiscală | Legislație fiscală | Maşini de casă şi control

Tags:

bon fiscal | proiect de lege | document primar | ștampilă

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon