News

Cererea și oferta forței de muncă în 2018

Cele mai multe locuri de muncă vacante la sfârșitul anului 2018 erau înregistrate în industria prelucrătoare - 4190, conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă cu referire la cererea și oferta pieței muncii. La fel, un număr mare de locuri de muncă libere au fost înregistrate și în construcții – 1223, iar în activități de servicii administrative – 1114. Totodată, în domeniul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, precum și în sectorul transporturi și depozitare, au fost la evidență câte 879 locuri libere. Cele mai puține joburi vacante au fost înregistrate în activitățile financiare și de asigurări – 32. Cu referire la cererea și oferta forței de muncă pe meserii, pe parcursul ultimilor ani, meseria de cusătoreasă rămâne a fi cea mai solicitată de către angajatori. La finele perioadei de referință, 23% din numărul total al locurilor vacante în evidență aparținea cusătoreselor, iar numărul șomerilor care dețineau această meserie era de 1%. Totodată, se atestă o insuficiență de specialiști în medicină, învățământ și administrația publică. La fel, pe piața forței de muncă sunt insuficienți conducători de troleibuz, confecționeri în industria textilă, încheietori tricotaje etc. ANOFM mai informează că, analizând locurile vacante conform mărimii salariilor, se atestă o pondere de 62% a locurilor cu salarii mai mari de 3000 lei, urmate de locurile cu salarii între 2000-3000 lei (14%), salarii în acord (21%) și cele până la 2000 lei (3%). Totodată, la finele anului 2018 în baza de date a Agenţiei Naţionale erau în evidență circa 10,7 mii locuri de muncă vacante şi circa 18,7 mii şomeri.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)

1438 views

The date of publishing:

16 January /2019 11:01

Domeniu:

Noutăți

Tags:

locuri de muncă vacante | meserii | ANOFM | piaţa muncii | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon