News

Companiile austriece, îndemnate să investească în țara noastră

Resursele financiare ar putea fi valorificate în industrie, infrastructură, agricultură și IT. Declarația a fost făcută de vicepremierul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, la Forumul Economic moldo-austriac din Viena, organizat de camerele de comerț și industrie a Moldovei și Austriei. Evenimentul a fost o bună oportunitate pentru mediul de afaceri din ambele state de a aprofunda relațiile comercial-economice bilaterale, precum și stabilirea unor noi parteneriate între companiile din Moldova și Austria, inițierea unor proiecte investiționale cu participarea agenților economici. Octavian Calmîc a menționat că în Moldova a fost considerabil diminuată presiunea birocratică asupra agenților economici, fiind redus numărul organelor de control, de la circa 60 la 13, numărul actelor permissive, etc. Astăzi Moldova devine o platformă foarte atractivă pentru inițierea și dezvoltarea unor afaceri de succes pentru orice companie mondială, a punctat vicepremierul Calmîc. Drept exemplu, a fost menționată compania austriacă Gebauer & Griller, care începându-și activitatea în Moldova în condiții dificile, astăzi este agentul economic, care beneficiind de condițiile fiscale și de alt ordin, își extinde afacerile în țara noastră, inclusiv prin construcția unor noi hale de producere. Vicepremierul a încurajat și companiile moldovenești să fie mai active în promovarea produselor sale pe diferite piețe. Creșterea schimburilor comerciale cu Austria în primul semestru al anului curent, cu circa 10 la sută, iar a exporturilor moldovenești pe piața austriacă cu circa 37% indică că avem produse competitive, care sunt interesante pentru consumatorii de aici, a punctat ministrul Economiei și Infrastructurii. La lucrările Forumului moldo-austriac au participat și circa 10 companii din regiunea transnistreană, care implementând prevederile Acordului Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), colaborează activ cu partenerii din UE și alte piețe regionale. Volumul comerțului exterior al Moldovei cu Austria, în perioada ianuarie-iulie 2017, a înregistrat suma de $61,244 mil., cu circa 10% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Potrivit BNS, exporturile în Austria au crescut cu 44%, până la $17,92 mil., iar importul din această țară a rămas la nivelul de $43,32 mil. Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, în Moldova își desfășoară activitatea 98 întreprinderi cu capital austriac, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 563 mil. lei. După valoare capitalului investit, Austria se află pe locul 7 printre principalii investitori ai Moldovei.


via | www.infomarket.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1067 views

The date of publishing:

13 October /2017 08:30

Domeniu:

Noutăți

Tags:

Moldova | Austria | forum economic | investiţii | proiecte investitionale | import | Export | agent economic | DCFTA

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon