News

Compensaţii de peste 16 milioane lei pentru reabilitarea victimelor represiunilor politice

Victimele represiunilor politice vor primi compensaţii pentru recuperarea valorii averii confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia victimelor represiunilor politice. Un proiect de hotărîre în acest sens a fost aprobat de Guvern, ieri, 16 iunie. Potrivit documentului, Ministerul Finanţelor urmează să aloce autorităţilor administraţiei publice locale mijloace financiare pentru acordarea compensaţiilor persoanelor care au avut de suferit de pe urma represiunilor politice. Astfel, din bugetul de stat vor fi alocate 16 695 972 lei. În total, vor fi oferite compensaţii pentru 164 beneficiari. Recuperarea valorii bunurilor ce nu pot fi restituite se va efectectua în baza cererii, din contul bugetului de stat, prin transferuri către bugetele autorităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi. Precizăm că, în bugetul de stat pentru anul 2015 în acest scop sunt prevăzuţi 22,7 mil.lei. Lista autorităţilor administraţiei publice locale cărora li se alocă mijloace financiare pentru restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice .

via | mf.gov.md

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

1529 views

The date of publishing:

17 June /2015 10:35

Domeniu:

Noutăți

Tags:

compensatii | represiuni politice | bugetul de stat

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon