News

Garanții sociale pentru moldovenii care au muncit legal în Italia și în Grecia

Cetățenii Republicii Moldova care au activat legal în Italia, la atingerea vârstei de pensionare vor beneficia de pensie calculată acest stat, precum și vor fi asigurați cu prestații sociale în cazul producerii unui accident de muncă sau boală profesională. Legile ce țin de ratificarea acordurilor au fost publicate în Monitorul Oficial din 3 decembrie curent.
 
Astfel, Legea nr. 182 din 18 noiembrie 2021 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale prevede că persoanele eligibile vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensie de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensie de urmaș,  precum și de pensii și indemnizații de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzate de boli profesionale. Fiecare stat va achita partea de pensie calculată proporțional perioadei de asigurare realizate pe propriul teritoriu.
 
Acordul se încheie pe un termen nedeterminat și va intra în vigoare în prima zi din cea de-a treia lună care va urma după data recepționării ultimei notificări scrise privind realizarea procedurilor interne de către părți.
 
Totodată, și cetățenii țării noastre are au muncit pe teritoriul Greciei vor beneficia de pensie la atingerea vârstei de pensionare, iar pe perioada de activitate vor fi asigurați cu prestații sociale în cazul survenirii unor riscuri asigurate, cum ar fi dizabilitatea sau pierderea întreținătorului, stabilește Legea nr. 183 din 18 noiembrie 2021 pentru ratificarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă.
 
Până la momentul de față țara noastră a încheiat 16 acorduri de securitate socială cu alte state, dintre care 14 sunt deja în vigoare.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

774 views

The date of publishing:

06 December /2021 07:57

Domeniu:

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

Moldova | grecia | italia | Securitate Socială | acord

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon