News

Identificarea mecanismului viabil de înregistrare a entităților din Transnistria mai necesită timp

Agenţii economici și instituțiile din raioanele de est ale Republicii Moldova care vor efectua procedurile de vămuire a mărfurilor, conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal, vor beneficia de dreptul efectuării acestora fără perceperea drepturilor de import sau export, fără aplicarea măsurilor de politică economică, prohibiţiilor până la 31 decembrie 2021, cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale.
 
Ministerul Finanțelor a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr.960/2017 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 109 din 9 iunie 2017 privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal și privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, avându-se în vedere extinderea termenului acțiunii derogării de la prevederile pct.2 și 3 ale HG nr.960/2017.
 
Potrivit autorilor proiectului, în pofida acțiunilor de informare a agenților economici din stânga Nistrului despre obligativitatea acestora de a se înregistra la IP „Agenţia Servicii Publice”, există o serie de entități pentru care nu a fost identificat un mecanism viabil de înregistrare (instituțiile din raioanele de est, micii antreprenori cu statut de persoană fizică, patentarii etc). Respectiv, se impune acordarea de timp suplimentar instituțiilor implicate în acest proces pentru identificarea soluțiilor și implementarea unor instrumente funcționale pentru asigurarea înregistrării și evidenței tuturor importatorilor din zona transnistriană.
 
Amintim, termenul prevăzut anterior în pct.21 din HG nr.960/2017 expiră la 30 iunie curent și ultima dată a fost extins prin aprobarea de către Executiv a HG nr. 14/2021.
Documentul a fost aprobat în ședința de ieri, 16 iunie, a Cabinetului de miniștri.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

918 views

The date of publishing:

17 June /2021 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

control comun | proiect hotarire guvern | Ministeru finantelor | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon