News

În Moldova poate apărea ”pensia personală”

În țara noastră ar putea fi implementat un sistem individual de pensii. În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propune completarea Legii privind sistemul public de pensii. Scopul documentului este asigurarea echității în rândul beneficiarilor. Astfel, prin această inițiativă se propune introducerea „pensiei personale”, ce constă în acordarea unui adaos de 15% la pensia de bază pe care o va avea persoana la momentul intrării în vigoare a prevederilor propuse. Potrivit proiectului, acest adaos de 15% este destinat pensionarilor cu un stagiu de muncă de cel puțin 45 de ani. Se propune ca pensia personală să fie acordată beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă intrați în sistem de la 1 ianuarie 2017 și beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă, pensii pentru vechime în muncă, pensii pentru unii angajați din domeniul culturii, deoarece aceste categorii primesc cele mai mici pensii. De acest supliment nu vor beneficia procurorii, judecătorii și alte categorii de persoane, se spune în nota proiectului. Pentru implementarea prevederilor propuse este necesară alocarea mijloacelor financiare din bugetul de asigurări sociale în cuantum de circa 27,48 mil. lei anual. Potrivit datelor din proiect, la sfârșitul anului 2017 în țara noastră erau înregistrați peste 711 mii de beneficiari de pensii. Mărimea medie a pensiilor, la situația din 1 ianuarie 2018, constituia 1527,87 lei. Cea mai mică pensie este cea de urmaș – 755 lei, de care beneficiază circa 13 mii de persoane.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

2147 views

The date of publishing:

19 October /2018 07:59

Domeniu:

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

pensie | proiect de lege | initiativă legislativă | parlamentul RM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon