News

„Moldova IT Park” în cifre

Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat Raportul de evaluare a activității Parcului pentru tehnologia informației „Moldova IT Park” în anul 2020. Potrivit documentului, la sfârșitul anului 2020, calitatea de rezident o dețineau 658 entități (513 companii cu capital local și 145 companii cu capital străin), în creștere cu 25% comparativ cu anul 2019 și cu 95% – în raport cu anul fondării 2018. Fondatori ai companiilor sunt atât investitori din Republica Moldova, cât și din alte 34 țări, lideri în crearea întreprinderilor cu capital străin fiind Statele Unite ale Americii (25 companii), România (18 companii), Italia (13 companii), Marea Britanie (11 companii) și Germania (11 companii), care au apreciat modelul fiscal și de operare al Moldova IT Parc.

 
Venitul din vânzări obținut în anul 2020 de către toți rezidenții Parkului IT a constituit aproape 5 mld. lei, fiind în creștere cu 37% față de anul 2019 și de 2,6 ori – față de anul 2018.
 
Contribuția rezidenților Parkului IT la bugetul public național în anul precedent a constituit puțin sub 540 mil. lei, comunică Serviciul Fiscal de Stat. Dintre acestea 387,15 mil. lei reprezintă impozitului unic, iar 152,3 mil. lei – alte impozite și taxe, în creștere 136,2 mil. lei (34%) față de anul 2019 și cu 199,2 mil. lei (59%) comparativ cu anul 2018.
 
Exporturile au generat peste 80% din cifra de afaceri a rezidenților Moldova IT Park, iar valoarea acestora în anul precedent a constituit 3,91 mld. lei, cu 1 mld. lei mai mult decât în anul 2019. Veniturile din vânzări locale a sporit cu 45%, atingând cifra de circa 1 mld. lei.
 
În anul 2020 volumul investițiilor în activitatea rezidenților a constituit 116,8 mil., înregistrând o creștere cu 27% (25 mil. lei). Astfel, de la lansarea Moldova IT Park până la încheierea anului trecut rezidenții au realizat investiții de circa 240 mil. lei.
 
Totodată, numărul locurilor de muncă create a depășit 12 mii persoane, dublându-se comparativ cu anul 2018, iar salariul mediu lunar al angajaților a constituit 28 015 lei per angajat, fiind ce circa trei ori mai mare comparativ cu salariul mediu prognozat pe economie.  

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

882 views

The date of publishing:

13 July /2021 07:59

Domeniu:

Administrare fiscală | Noutăți

Tags:

it parc | venituri | investiţii | Export | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon