News

Nivelul venitului lunar minim garantat se majorează

Nivelul venitului lunar minim garantat va constitui 1025 lei, după ce va fi indexat cu 6,6%, la 1 aprilie 2018, ca urmare a creşterii anuale a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent. Proiectul hotărârii de Guvern ce conține această prevedere este propus spre consultare publică de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Menționăm că indexarea anuală, la 1 aprilie, în funcție de creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, este stipulată în Legea cu privire la ajutorul social. Pentru punerea în aplicare din 1 aprilie 2018 a majorării menţionate, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloacele financiare în sumă puţin peste 820 mil. lei, divizate în 548,2 mil. lei pentru prestația de ajutor social și 271,9 mil. lei - pentru ajutor pentru perioada rece a anului. La moment, nivelul venitului lunar minim garantat constituie 961 lei. Conform informației parvenite de la Biroul Național de Statistică, indicele prețurilor de consum în anul 2017 față de anul 2016 a constituit 106,6 %.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova | Biroul Naţional de Statistică al RM

1508 views

The date of publishing:

06 March /2018 08:10

Domeniu:

Noutăți

Tags:

IPC. dinamica | venitul minim | perioada | indice | consum | BNS

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon