News

Oportunitățile comerciale dintre Moldova şi Pakistan au fost discutate la Chişinău

Oportunitățile de afaceri și de atragere a investitorilor din Pakistan în Republica Moldova au fost examinate ieri la Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, informează Moldpres. Surse din cadrul CCI au precizat că subiecte în acest sens au fost discutate în cadrul unei întrevederi a vicepreședintelui CCI, Vladimir Didilica, cu consulul onorific al Republicii Moldova în Pakistan, Mian Mehmood. În context, au fost nominalizate domeniile de interes comun - industria textilă, IT și telecomunicațiile. Mian Mehmood, care anterior a condus Camera de Comerț și Industrie din Pakistan, și-a exprimat interesul de a coopera cu CCI a R. Moldova în scopul dezvoltării relațiilor comerciale dintre cele două țări, dar și a colaborării intercamerale. De asemenea, părțile au stabilit un șir de obiective comune, printre care organizarea, în luna noiembrie a.c., a unei întrevederi a Consulului onorific al Pakistanului cu întreprinderile membre ale CCI, pentru a prezenta oportunitățile comerciale pakistaneze, a unei eventuale misiuni a oamenilor de afaceri moldoveni în Pakistan, în anul 2016, precum și participarea businessmenilor din Pakistan la Expoziția „Fabricat în Moldova". Vladimir Didilica a exprimat interesul Camerei de a oferi operatorilor economici autohtoni o gamă cît mai largă de servicii, inclusiv acces la cele mai diverse piețe de desfacere. Chiar dacă este o destinație exotică pentru oamenii de afaceri din Moldova, Pakistanul poate oferi o serie de avantaje, mai ales în situația economică actuală, a spus vicepreşedintele CCI.

via | moldpres.md

Instituții:

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

1294 views

The date of publishing:

22 August /2015 09:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

Moldova | Pakistan | afaceri | atragerea investitiilor | CCI

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon