News

PNAET: finanțarea afacerilor tinerilor continuă

Tinerii din nordul țării sunt cei mai activi în accesarea de fonduri pentru inițierea sau dezvoltarea unei afaceri. Peste 980 de afaceri din totalul de 1678, finanțate în cadrul proiectului Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) de la începutul implementării, sau circa 60 %, au fost accesate de tinerii din regiunea de nord a ţării. Cifrele au fost elucidate în cadrul unu Raport al Directoratului Liniei de Credit al Ministerului Finanțelor din Republica Moldova privind implementarea Programului de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) pentru anul 2016. Potrivit raportului, printre raioanele de nord, cele mai multe solicitări au fost din Edineț, Râșcani și Briceni. Cele mai puține au fost din raionul Fălești. În regiunea Centru cei mai activi au fost aplicanții din raioanele Rezina, Ialoveni și Hâncești. Beneficiarii din această zonă au accesat surse financiare pentru 419 idei de afaceri, sau circa 25 % din totalul pe țară. Cei mai puțini beneficiari au fost din raionul Dubăsari. Totodată, sudul țării a avut cel mai mic număr de proiecte - circa 278 proiecte și o cotă de 15 % din totalul afacerilor finanțate. Astfel solicitanții din raioanele Căușeni, Cimișlia și Unitatea Teritorial – Administrativă (UTA) Găgăuzia au absorbit cea mai mare parte a surselor financiare din cadrul programului, iar cei mai puțini bani au ajuns în raionul Cahul. În perioada 2008 - 2016 proiectul a avut un buget total de 482.2 mln. lei, din care componenta de grant a constituit 40 % din suma împrumutului, ceea ce reprezintă circa 190 mln. lei. În această perioadă au fost creditate 1314 întreprinderi noi, susținute 364 afacerilor deja existente și create aproximativ 2400 locuri de muncă în toată țara. Peste 85 % din împrumuturi au fost acordate beneficiarilor din agricultură, 9,5 % celor din industrie și 5,5 % prestatorilor de servicii. Totodată, Comisia Europeană a contribuit cu partea sa de grant în sumă de 135.2 mln. lei sau peste 71 %. După ce și-a demonstrat eficiența, Guvernul a decis extinderea Programului PNAET până în anul 2018. În 2017 vor fi finanțate circa 170 de afaceri. Buget total în anul curent constituie 50 mln. lei, iar componenta de grant 20 mln. lei. Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) a fost inițiat și este administrat de către Organizația pentru Dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Programulare scopul de a spori rolul tinerilor în viaţa social - economică a ţării prin înfiinţarea de noi întreprinderi în localităţile rurale și dezvoltarea celor existente, crearea de noi locuri de muncă. Vârsta beneficiarilor programului este cuprinsă între 18-35 ani. Programul are trei componente de bază:
  • Componenta I - prevede cursuri de instruire și consultanță gratuită a antreprenorilor în domeniile de interes, implementată de ODIMM. Instruirea are o durată de 10 zile şi se desfăşoară pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
  • Componenta II de finanțare este implementată de Directoratul Liniei de Credit. Cei interesați pot beneficia de credite preferențiale în valoare de până la 300.000 lei, din care 40% reprezintă componenta de grant nerambursabil, pe o perioadă de rambursare maxim 5 ani și cu rată flotantă, revizuită semi-anual.
  • Componenta III de monitorizare post – finanțare, implementată de Directoratul Liniei de Credit.
Pentru a beneficia de finanțare în cadrul Programului Național de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) aplică aici.

via | odimm.md

Instituții:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA)

2918 views

The date of publishing:

14 March /2017 13:00

Domeniu:

Noutăți

Tags:

PNAET | intreprinderi noi | finantarea afacerii | tineri | beneficiari | grant | Moldova | ODIMM

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon