News

Proiectul Legii cadastrului bunurilor imobile vs reglementarea activității de întreprinzător

Agenția Relații Funciare și Cadastru a elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative. Documentul a fost elaborat pentru aducerea în concordanță a prevederilor cu noile modificări ale Codului civil, care au intrat în vigoare la 1 martie 2019. Un alt obiectiv al proiectului de lege este crearea cadrului legal necesar asigurării finalizării formării cadastrului bunurilor imobile pe întreg teritoriul ţării. În cadrul ședinței Grupului de lucru privind reglementarea activității de întreprinzător a fost examinat impactul de reglementare al acestui proiect de lege. Astfel, proiectul prevede extinderea numărului de zile de la 7 la 10 pentru examinarea cererii de înregistrare a drepturilor asupra bunurilor imobile. În acest context, în opinia la AIR se menționează că tendința și solicitările mediului de afaceri este, din contra, micșorarea termenului de înregistrate, dar nu majorarea lui. Experții sugerează autorilor să vină cu explicații suplimentare privind necesitatea majorării timpului necesar efectuării înregistrărilor. La rândul lor, autorii menționează că această propunere este condiționată de insuficienţa constantă de registratori în domeniul cadastrului bunurilor imobile în ultimii ani: din numărul necesar de 300 registratori activează doar 229. Astfel, o perioadă mai mare i-ar ajuta pe aceștia să efectueze lucrările în termen, pentru că, în caz contrar, solicitanții au dreptul să atace Agenția în judecată. Un alt motiv care ar duce la extinderea acestei perioade este complexitatea activităţilor, inclusiv diversificarea raporturilor juridice şi varietatea reglementărilor legale, registratorul având nevoie de mai mult timp pentru examinarea actelor, a cadrului legal aplicabil pentru a decide înregistrarea. Totodată, potrivit practicilor internaționale, acest termen variază de la 9 zile lucrătoare în țări precum România și Lituania, 10 zile lucrătoare – Letonia, 15 zile lucrătoare – în Ungaria sau 19 zile lucrătoare – în Franța. De asemenea, AIR menționează că Codul civil modernizat prevede o reglementare nouă a procedurilor de notare, radiere, înregistrare provizorie în registru bunurilor imobile, iar autorii proiectului nu analizează problemele care sunt depistate la înregistrarea încăperilor izolate în blocuri comune sau în cazul imobilelor care sunt grevate sau sunt supuse servituții. O altă problemă care nu a fost examinată de autori este solicitarea pentru efectuarea notărilor și înregistrărilor a unor acte și contracte autentificate notarial, care este o povoară costisitoare. Se propune efectuarea unei analize ample bazata pe cost–beneficiu referitor la includerea acestei obligații, menționează experții în opinie. Reprezentanții mediului de afaceri prezenți la discuții au remarcat necesitatea aprobării acestui proiect, mai cu seamă că noul Cod civil deja a intrat în vigoare, iar modificările la Legea cadastrului bunurilor imobile întârzie. Proiectul elaborat de Agenția Relații Funciare și Cadastru mai prevede precizarea obiectelor înregistrării în registrul bunurilor imobile, aducerea în concordanţă cu modificările privind registrele de publicitate, precizarea condiţiilor de respingere a cererii de înregistrare a dreptului în cazul în care asupra bunului imobil sunt aplicate masuri de asigurare, reglementarea procedurii de înregistrare a superficiei etc.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1022 views

The date of publishing:

12 December /2019 09:06

Domeniu:

Noutăți

Tags:

cadastru | activitate de intreprinzator | Bunuri imobile | cerere | superficie

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon