News

Transferurile din bugetul de stat la FAOAM. Formulă nouă

Suma aprobată a transferurilor din bugetul de stat în fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală va constitui suma transferară în anul precedent, indexată cu indicele preţurilor de consum pentru anul care s-a încheiat. Modificările operate la art. 9 din Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală a fost piblicată pe data de 5 ianuarie curent în Monitorul Oficial (Legea nr. 252 din 1 decembrie 2017). Necesitatea acestor intervenții în legislație a fost dictată de raportul de audit al Curții de Conturi pentru anii precedenți, conform căruia, în anii 2010-2015, ponderea transferurilor de la bugetul de stat s-a micșorat de la 56,3% la 43,4%, cu toate că numărul de persoane asigurate de Guvern s-a majorat cu 93,6 mii persoane. Conform datelor, în 2011 din bugetul de stat pentru asigurarea unei persoane au fost transferați 1071 lei (38,7% din mărimea primei de asigurare obligatorie se asistență medicală calculată în sumă fixă de 2772 lei), în 2015 suma constituia 1346 lei pentru o persoană (33,2% din mărimea primei de 4056 lei). Pentru anul 2017, Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a raportat acumularea la FAOAM a veniturilor de circa 6,26 mld. lei, transferurile din bugetul de stat constituind peste 2,59 mld. lei. Se consideră că modificarea formulei de calcul a transferurilor din bugetul de stat pentru categoriile de persoane asigurate de Guvern va garanta stabilitatea sistemului AOAM și sustenabilitatea financiară a acestuia, dar și funcționarea efectivă a sistemului de asigurări obligatorii de asistență medicală. Până în prezent sumele asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pentru asigurarea categoriilor de persoane neangajate erau stabilite anual prin legea bugetului de stat și reprezentau o cotă procentuală din totalul cheltuielilor aprobate ale bugetului, cu excepţia cheltuielilor efectuate din veniturile cu destinaţie specială prevăzute în legislaţie, dar nu mai puțin de 12,1%. Totodată reiterăm, că în anul curent nu vor fi majorate plăţile la FAOAM suportate de angajaţi şi angajatori.Prima de asigurare în formă procentuală din salariu şi alte recompense va rămâne la nivel de 9%, care vor fi achitate de către angajatori şi angajaţi în cote egale a câte 4,5%. Prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă este menţinută la nivelul anului 2017 şi va constitui 4 056 lei, ca şi reducerile de 50% şi 75% la achitarea acesteia până la 1 aprilie 2018.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova | Monitorul Oficial al RM

2073 views

The date of publishing:

09 January /2018 12:01

Domeniu:

Asigurare socială de stat | Noutăți

Tags:

FAOAM | cnas | prima de baza | asigurare obligatorie | asigurare sociala | guvern Moldova | legea

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon