News

Valeriu Streleţ s-a întîlnit cu reprezentanţii Asociației Investitorilor Străini

Prim-ministrul Valeriu Streleţ s-a întîlnit ieri seara la Guvern cu membrii Asociaţiei Investitorilor Străini (AIS), informează Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului. În cadrul întrevederii Premierul a declarat că, deși Republica Moldova trece printr-o perioadă dificilă, inclusiv pentru investitori, Executivul este determinat să găsească soluţii pentru a realiza prevederile din Planul de activitate. Avem un program ambițios prin care ne-am propus să obținem un șir de obiective ce urmează a fi implementate. Guvernul își va îndeplini obligațiile indiferent de situația actuală, a subliniat Valeriu Streleț. La rîndul lor, investitorii şi-au expus problemele cu care se confruntă în activitatea lor. Astfel, aceștia au menționat că majoritatea impedimentelor au un caracter istoric și necesită implicarea urgentă a Guvernului. Totodată, membrii asociației au declarat că întreprinderile pe care le reprezintă îşi vor continua activitatea şi că vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova. „Sîntem convinși că Republica Moldova poate atrage mai multe investiții dacă Guvernul va fi mai aproape de investitori”, a spus președintele Asociației, Ridha Tekaia. Prim-ministrul Valeriu Streleţ a reiterat disponibilitatea Guvernului de a oferi sprijin investitorilor străini. În comun cu reprezentanţii asociaţiei, s-a convenit stabilirea unei agende de discuţii pentru a identifica soluții oportune în cazuri separate. În 2014, fluxul net al investiţiilor străine directe în economia Moldovei a constituit 207,4 milioane de dolari SUA, dintre care în zonele economice libere (ZEL) 14,1 milioane de dolari SUA.

via | moldpres.md

1039 views

The date of publishing:

11 September /2015 16:30

Domeniu:

Noutăți

Tags:

Valeriu Strelet | AIS | proiecte investitionale

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon