Documents and comments

Completarea cererii de solicitare a compensației în cadrul Programului „Prima Casă”

Programul național „Prima Casă” rămâne unul solicitat de persoanele fizice, oferindu-le posibilitatea de procurare a locuinței în condiții facilitare. Publicația noastră a venit cu prezentarea Programului la toate etapele de extindere a acestuia, iar astăzi oferim un ghid pentru potențialii beneficiari ai compensațiilor oferite din bugetul de stat participanților la respectivul program, ținând cont de dificultățile care le pot apărea la solicitarea compensațiilor.

 

1) Unde și cum poate fi completată cererea de acordare a compensației?

 

 Cererea de acordare a compensației se completează online, prin intermediul portalului guvernamental primacasa.gov.md:

 

  1. Accesați compartimentul «Compensații Prima casă»;

 

2. Tastați link-ul Înregistrează-te. Menționăm, înregistrarea poate fi efectuată și prin Mpass, dacă dețineți semnătură electronică.

 

3.  Indicați datele personale solicitate: IDNP, numele, prenumele, adresa e-mail, parola care doriți să o stabiliți.

 

*Dacă înregistrarea a trecut cu succes, va apărea un mesaj confirmativ:

 4. Pe adresa e-mail indicată de Dvs va fi transmis un mesaj de confirmare (verificare e-mail), cu butonul Click aici:

5. După tastarea butonului, veți fi automat redirecționat în Cabinetul personal pe site:

 

6. Selectați programul la care doriți să aderați și completați cererea cu date solicitate;

 

 

7. Tastați butonul albastru «Salvează» din partea de jos a paginii
8. Verificați corectitudinea și completitudinea datelor introduse
9. Bifați Declarația pe propria răspundere din partea de jos a paginii
10. Tastați butonul galben Depune din partea de jos a paginii.

 

 

 

2) Cum se anexează documentele solicitate?

 

  În Сabinetul personal disponibil pe crm.primacasa.gov.md, accesați programul la care doriți să aderați:

- În zona «Adăugarea documentelor conexe», apăsați butonul «Choose File / Обзор»

- În fereastră care s-a deschis selectați fișierul în format PDF care doriți să-l anexați
- Tastați butonul albastru «Salvează» din partea de jos a paginii.

 

 

3) Care sunt cerințele privind formatul documentului?

 - Documentele scanate se anexează la cererea electronica în format PDF
- Mărimea fișierul nu trebuie să depășească 10MB
- Documentele care conțin mai multe pagini se anexează ca un singur fișier PDF, care include toate paginile aferente documentului.

 

 

4) La nașterea unui copil, cum poate fi adăugată informația în cererea electronica existentă în cadrul Programului pentru familiile cu copii?

 

Accesați Cabinetul personal -> Cererea Prima casă 3 -> butonul Amendament (*partea de sus a paginii):

 

Se completează informația despre copilul nou-născut (nume, prenume, patronimic, IDNP, data nașterii, sexul) și se anexează Certificatul de naștere a copilului.

 

Tastați butonul Salvează, după care butonul Depune.

 

 

5) Am uitat parola de la account-ul creat pe portal primacasa.gov.md. Cum poate fi restabilit accesul?

1.Accesați compartimentul «Compensații Prima casă»;
2. Tastați link-ul «Ți-ai uitat parola?»;

3. Indicați adresa e-mail utilizată în procesul de înregistrare și apăsați butonul «Trimite parolă resetare link»;

 

4. Pe adresa e-mail indicată va fi transmis un mesaj de confirmare, cu opțiunea Reset password / link-ul;

 

5) Veți fi readresat pe pagina unde va fi necesar să indicați parola nouă și să tastați butonul de confirmare.

 

6) Cum poate fi modificat/radiat documentul deja anexat în cererea electronica?

 

Pentru a modifica/radia documentul este necesar ca cererea electronică să fie în statutul «Salvat / Depus / Respins». În caz contrar, așteptați ca cererea Dvs să fie analizată.

 

Pentru a modifica documentele anexate, este necesar să efectuați următoare procedură:
  • În zona «Adăugarea documentelor conexe», tastați butonul «Choose File / Обзор»
  • În fereastră care s-a deschis, selectați fișierul în format PDF care doriți să-l anexați în locul celui existent
  • Tastați butonul albastru «Salvează» din partea de jos a paginii.

 

 

7) Unde poate fi vizualizat statutul curent al cererii electronice?

  1. Accesați «Cabinetul personal» care este disponibil după autentificare în compartimentul «Compensații Prima casă» pe portalul primacasa.gov.md.
  2. Accesați programul în care a fost depusă cererea electronica (*Prima casă 2/3/4/5)
  3. În partea stângă a ecranului este indicat statutul curent al cererii, data și ora setării statutului.

 

*Totodată, informația privind modificarea statutului cererii poate fi vizualizată prin tastarea «Clopoțelului» din partea dreaptă de sus a paginii.

 

 

8) Unde poate fi vizualizat mesajul recepționat de la operator privind cererea electronică depusă?

1. Accesați «Cabinetul personal» care este disponibil după autentificare în compartimentul «Compensații Prima casă», portalului guvernamental primacasa.gov.md.
2. Accesați programul în care a fost depusă cererea electronica (*Prima casă 2/3/4/5)
3. Tastați pe «Plic»  din partea dreaptă de sus a paginii.

Totodată, mesajele se expediază automatizat și pe adresa e-mail a solicitantului.

 

 

9) A fost recepționat mesajul că cererea a fost aprobată spre finanțare. Cum poate fi anexat documentul privind confirmarea datelor/rechizitelor bancare?

 

  1. Accesați «Cabinetul personal», care este disponibil după autentificare în compartimentul «Compensații Prima casă» pe portalul primacasa.gov.md.
  2. Accesați programul în care a fost depusă cererea electronica (*Prima casă 2/3/4/5)
  3. În cerere s-a deschis un nou compartiment – Copia documentului de confirmare a datelor bancare.

4. Anexați documentul solicitat, scanat în format PDF (încărcarea acestuia este posibilă doar după aprobarea finanțării cererii de acordare a compensației)
5. Tastați butonul albastru «Salvează» din partea de jos a paginii.

 

 

10) Când  începe acordarea compensațiilor?

 

Conform pct.22 din Hotârârea Guvernului nr.567/2018, pct.22 din Hotârârea Guvernului nr.797/2018 și pct.22 din Hotârârea Guvernului nr.253/2019, alocarea compensaţiei băneşti începe de la data de întâi a lunii următoare datei încărcării în sistem a documentului de confirmare a datelor bancare aferente creditului ipotecar, la care urmează a fi realizat transferul compensaţiilor băneşti.

 

Lucia Ceban

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1834 views

The date of publishing:

30 May /2022 08:01

Domeniu:

Noutăți

Tags:

prima casa | program

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon