SFS monitor

Declarația cu privire la impozitul pe venit deja a fost prezentată de peste 2270 persoane juridice

De la începutul lunii februarie și până ieri, 12 martie, 2273 persoane juridice deja și-au onorat obligația de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2017. Informația a fost oferită de administratorul Î.S. „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, persoanele juridice, precum și cele care practică activitatea de întreprinzător, activitatea profesională sau independentă au la dispoziție aproximativ încă două săptămâni pentru a prezenta Declarația respectivă, data limită fiind 26 martie 2018. Conform prevederilor Codului fiscal, contribuabilii menționați sunt obligați să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul precedent până la data de 25 martie a anului curent, însă, în condițiile în care această zi este una de odihnă, declarațiile vor putea fi prezentate până la 26 martie 2018, inclusiv, a menționat șefa Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, care a atenționat că la 26 martie expiră și termenul de achitare a impozitului pe venit pentru agenții economici care aplică regimul fiscal general. De asemenea, data de 26 martie este și data de achitare a impozitului pe venit în rate pentru primul trimestru al anului 2018 pentru persoanele menționate. Nu doar 26 martie are conotație importantă pentru contribuabilii din Republica Moldova, dar și cea de 2 mai, când expiră termenul de prezentare al Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice cetățeni, precum și pentru străinii care au obținut statut de rezident al țării noastre. În acest caz, la fel a fost prelungit termenul de prezentare, deoarece, conform Codului fiscal data–limită este 30 aprilie, care anul acesta este zi de odihnă. Potrivit datelor operative, la situația din 12 martie, 3624 de persoane fizice deja au depus declarația. Olga Golban a amintit categoriile de contribuabili care au obligația de a prezenta această declarație. Acestea sunt persoanele care: - obțin venit impozabil din alte surse decât salariul, cu excepția cazurilor în care se obține venitul impozabil doar din plățile primite conform art.90, ce depășește suma scutirii personale de 10 620 lei pe an; - au venit impozabil sub formă de salariu, ce depășește suma de 31 140 lei pe an, cu excepția celor care obțin venitul sub formă de salariu de la un singur loc de muncă; - obțin venituri impozabile atât sub formă de salariu, cât și din alte surse, a căror sumă depășește 31 140 lei anual. Nu sunt supuse declarării veniturile obținute pe parcursul anului 2017 din care s-a făcut reținerea finală – dividente, royalty, câștiguri de la jocurile de noroc sau campanii promoționale. Olga Golban s-a referit și la scutirile prevăzute de Codul fiscal, de care beneficiază cetățenii, cum ar fi scutirea personală pentru persoanele aflate în relații de căsătorie, care constituie, pentru anul 2017, 10620 lei. În același timp, Codul fiscal stabilește un nivel majorat al scutirii personale în sumă de 15 840 lei pe an pentru participanții la acțiunile de lichidare a consecințelor avariei de Cernobâl, părinții și soțiile participanților căzuți în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, participanții la lupte în Afganistan, invalizii de război, cei din copilărie și cei cu dizabilitate severă, precum și pensionarii – victime ale represiunilor politice. Totodată, mărimea scutirii personale pentru persoanele întreținute constituie 2340 lei. Mecanismul desemnării procentuale a fost un alt aspect la care s-a referit reprezentantul SFS. Menționăm că acesta este aplicat din anul trecut, contribuabilii având posibilitatea de a desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit pentru o organizație obștească sau cult religios. Lista beneficiarilor desemnării procentuale pentru anul 2018 este disponibilă pe site-ul Ministerului Justiției. Persoanele care doresc să ofere cele 2% din impozit trebuie să depună declarația cu privire la impozitul pe venit în termenul stabilit, să nu aibă datorii pentru perioadele anterioare și să își achite impozitul pe venitul declarant din care s-a efectuat desemnarea procentuală. Program extins de muncă Pentru ca toți contribuabilii să reuşească să depună declarația, organul fiscal va activa în regim extins de muncă. Mai exact, în zilele de 23 și 26 martie, regimul de lucru va fi extins cu 2 ore, iar zilele de 24 și 25 martie vor fi lucrătoare. La fel se va proceda și în cazul zilelor de 27 aprilie și 2 mai, și, respectiv, 28 și 30 aprilie. Serviciile electronice, o oportunitate pentru contribuabili În ultimul timp tot mai multe servicii sunt digitalizate, oferind posibilitate utilizatorilor să economisească bani, timp și energie, iar serviciile fiscale electronice nu sunt o excepție. În acest sens, administratorul sistemului informational fiscal – Î.S. „Fiscservinform” – oferă contribuabililor persoane fizice două servicii noi: Declarația electronică și achitarea impozitului pe venit prin intermediul MPay. Oportunităţile au fost prezentate de șeful Direcției comerciale din cadrul "Fiscservinform", Alexandru Ghițman, care a oferit și o instruire de raportare online pe serverul de producere în regim real. Persoanele fizice care doresc să completeze declarația electronică vor accesa portalul raportare.gov.md, unde vor parcurge doar câteva etape. Menționăm că în acest caz, persoanele trebuie să dețină semnătura electronică avansată calificată – un alt serviciu, care de asemenea este prestat de "Fiscservinform". În același timp, persoanele fizice care prezintă declarația pe suport de hârtie, îl pot achita prin intermediul serviciului guvernamental MPay, în baza codului fiscal (IDNP). În acest caz nu este nevoie de semnătura electronică. Menționăm că în curând pe portalul www.sfs.md va fi publicat ghidul video aferent raportării prin intermediul serviciului ,,Declarație electronică” și achitării prin serviciul MPay a impozitului pe venit pentru persoanele fizice, care va ghida contribuabilii în utilizarea corectă a acestor servicii.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1600 views

The date of publishing:

13 March /2018 14:10

Domeniu:

Impozitul pe venit | Noutăți

Tags:

SFS | Fiscservinform | Vitalie Coceban | Conferinţă de presă | impozit pe venit

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon