SFS monitor

IFPS: Informațiile vehiculate în presă despre ”milionari” și ”valoarea venitului” lor nu corespund realității

Unele instituții media au tirajat, făcând trimitere la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, informații despre un anumit număr de persoane cu venituri mari, persoane fizice, care, chipurile, au avut, în 2013, venituri de milioane. În contextul acestor informații, Serviciul de presă al IFPS precizează că acestea nu corespund realității și prezintă date eronate. De asemenea, informăm opinia publică că, de fapt, informațiile despre persoanele vizate abia se procesează, ceea ce exclude din start orice trimitere, în calitate de sursă, la IFPS. La același subiect, reiterăm profundul nostru regret față de modul în care unele instituții media își concep politicile editoriale și, publicând neadevăruri, aduc atingere imaginii autorității fiscale naționale. De asemenea, atragem atenția colegilor din presă că luările de atitudine, comunicatele oficiale sau intervențiile mediatice la subiectele ce vizează activitatea Serviciului Fiscal de Stat țin de prerogativa exclusivă a Serviciului de presă al IFPS, a conducerii SFS și/sau a funcționarilor fiscali, acreditați expres în acest sens de către Șeful SFS, Ion Prisăcaru.

Serviciul de presă al IFPS

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1648 views

The date of publishing:

12 May /2014 18:16

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

SFS | bogati | Moldova | mass-media

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon