Panorama

FMI: Următoarea criză financiară este aproape, e doar o problemă de timp

Fondul Monetar Internațional avertizează, în ultimul raport de Stabilitate Financiară Globală, că următoarea criză financiară este aproape, sosirea ei fiind doar o problemă de timp. FMI subliniază că nu s-au rezolvat, încă, problemele din sistemul global, ce au iesit brutal la suprafață după ultima criza financiară, notează The Guardian. Bilanțurile sunt întinse la maximum în multe bănci și companii din economiile emergente. Aceste companii au devenit mult mai sensibile la un posibil stres financiar, spune FMI. Politicile de stimulare monetară masivă au readus creșterea în economiile dezvoltate, după recesiunea profundă ce a venit după criza declanșată odată cu prăbușirea Lehman Brothers, în 2008. Dar ceea ce FMI numește “transferul” către o revenire mai sustenabilă - fără propteaua costurilor ultra-ieftine de împrumut - nu a fost materializat până acum, potrivit The Guardian, citat de Realitatea.net. Între timp, banii ieftini creați pentru a salva economiile dezvoltate au inundat piețele emergente, umflând bule ale prețurilor activelor, și încurajând companiile și Guvernele să profite de costurile neobișnuit de reduse ale împrumuturilor pentru a-și escalada nivelul de îndatorare. În plus, eșecul încercării de a petici sistemul financiar internațional după ultima criză - prin asigurări că băncile din piețele emergente dețin destul capital și prin limitarea împrumuturilor cu profil de risc ridicat -înseamnă că un nou șoc de tipul Lehman Brothers ar putea fi factorul declanșator al unei noi panici globale. Șocurile își pot avea punctul de origine în economii avansate sau emergente și - combinate cu vulnerabilități sistemice nerezolvate - pot duce la perturbări în piețele globale și la o secare bruscă a lichidității din piețe în multe sectoare, spune FMI, avertizând că unele piețe par a fi "fragile". Avertismentul Fondului Monetar Internațional are ecou și în alte instituții. De exemplu, economistul-șef al Băncii Angliei, Andy Haldale, a argumentat că lumea intră în ultimul episod al unei “crize în trei părți”. FMI nu a renunțat, încă, la speranța că se va ajunge la ceea ce numește o “normalizare de succes” și nominalizează o serie de condiții ce trebuie îndeplinite pentru atingerea ei, de la o rebalansare reușită a creșterii economice din China la "asigurări împotriva lipsei de lichiditate" în piețele financiare. Totusi, esecul decidentilor din intreaga lume de a tine sub control problemele sistemului financiar international in ultimii sapte ani, in ciuda precedentului Lehman Brothers si a ceea ce s-a intamplat dupa prabusirea acestuia, sugereaza ca orice masuri vor fi luate acum vor fi probabil prea putin si prea tarziu.


via | www.realitatea.net

1057 views

The date of publishing:

10 November /2015 09:40

Domeniu:

Noutăți

Tags:

criza financiara | FMI | dezvoltare economica | piata emergetica

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon