Panorama

Numărul femeilor miliardare a crescut cu 560% în ultimile două decenii

Potrivit unui nou raport, în acest moment, la nivel mondial, 145 de femei se pot lăuda cu averi de ordinul miliardelor de dolari, informează cnn.com. Comparativ cu anul 1995, când doar 22 de reprezentante ale sexului frumos aveau averi de miliarde de dolari, un nou raport realizat de UBS şi PricewaterhouseCoopers, făcut public de cnn.com, arată că numărul lor a crescut cu 560% în ultimile două decenii. Dintre acestea, 80% se află în Statele Unite ale Americii şi Europa, însă multe dintre doamnele miliardare au moştenit averile respective. Pe de altă parte, raportul arată că numărul miliardarelor din Asia este în ascensiune, aici fiind vorba de o generaţie nouă de antreprenori, mai mult de jumătate dintre femei aflându-se la prima generaţie de afaceri. Un top 10 al miliardarelor care şi-au dobândit averea prin forţe proprii, realizat în 2015, arată că opt dintre acestea sunt din China: 1. Zhou Qunfei (45 de ani), preşedinte al companiei chineze Lens Technology. Averea ei este estimată la 7,8 miliarde de dolari. 2. Chen Lihua (74 de ani), preşedinte al Fu Wah International. Averea ei este estimată la 7,7 miliarde de dolari. 3. Wu Yajun (51 de ani), preşedinte şi CEO la Longfor Properties, cu o avere estimată la 4,2 miliarde de dolari. 4. Zhang Yin, preşedinte al Nine Dragons Paper, are 58 de ani şi o avere de 4,1 miliarde de dolari. 5. Elizabeth Holmes, fondator şi CEO al companiei Theranos, are 30 de ani şi o avere estimată la 3,4 miliarde de dolari. 6. Zhang Xin, co-fondator şi CEO al SOHO China, are 50 de ani şi o avere de 3,05 miliarde de dolari 7. He Qiaonv (49 de ani), preşedinte al Orient Landscape, cu o avere de 3 miliarde de dolari. 8. Lu Qianfang (54 de ani), preşedinte al companiei Agile Property, cu o avere de 2,73 milioane de dolari 8. Ma Dongmin, co-fondator al Baidu Inc, are 45 de ani şi o avere estimată la 2,73 miliarde de dolari. 10. Alicia Koplowitz, preşedinte al Omega Capital, are 60 de ani şi o avere estimată la 2.7 miliarde de dolari. 10. Diane Hendricks, co-fondator şi CEO al Abc Supply, în vârstă de 67 de ani, are o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari. Chiar dacă cifra femeilor cu averi de miliarde de dolari este în creştere, “clubul miliardarilor” este dominat în continuare de bărbaţi. Mai exact, 90% dintre cei mai bogaţi oameni de pe mapamond sunt bărbaţi (1202 miliardari), însă trendul pare să se schimbe, ţinând cont de faptul că tot mai multe femei sunt încurajate să ia parte în mod activ la afacerile familiilor respective. Per total, cei mai bogaţi oameni de pe Pământ acumulează averi mult mai repede decât economia globală. Astfel, în ultimele două decenii, averile cumulate ale miliardarilor au ajuns la 5,4 trilioane de dolari în 2014, în timp ce economia globală a ajuns la 77 trilioane de dolari. Raportul a fost realizat în urma analizelor făcute pe 1.300 de miliardari de pe întreg globul, alături de interviurile date de elita mondială în diverse publicaţii.

via | www.mediafax.ro

1270 views

The date of publishing:

16 December /2015 11:40

Domeniu:

Noutăți

Tags:

femei | miliardari | afaceri | dezvoltare | business

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon