Questions and answers

12. (32.1.38) Se consideră subdiviziune încăperea cu destinație depozit angro deținută în baza contractului de locațiune?

Art. 5 pct. 29) din Codul fiscal stabileşte noţiunea de subdiviziune сa unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia. Conform art. 161 alin. (8) din Codul fiscal, la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobîndirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informațiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activității subdiviziunii. Potrivit pct. 107) din Ordinul SFS nr. 352 din 28 septembrie 2017 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind evidența contribuabililor, cererile perfectate de către contribuabili privind înregistrarea/lichidarea și suspendarea subdiviziunilor/obiectelor impozabile sunt recepționate de către subdiviziunea SFS de la locul de deservire al contribuabilului (întreprinderea de bază/sediul central) sau prin SIA „e-Cerere” modulul „Înregistrarea online a subdiviziunilor”. Ține de menționat că la completarea coloanei 6 Sediul subdiviziunii din Cererea/Constatare privind înregistrarea/lichidarea și suspendarea subdiviziunilor/obiectelor impozabile (anexa nr.15) din Ordin, contribuabilii vor indica adresa completă a depozitului angro conform datelor din contractul de locațiune. Astfel, depozitul angro deținut în baza contractului de locațiune întrunește noțiunea de subdiviziune și urmează a fi înregistrat la subdiviziunea SFS la locul deservirii agentului economic sau prin SIA „e-Cerere” modulul „Înregistrarea online a subdiviziunilor”.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1979 views

The date of publishing:

29 December /2017 11:47

Domeniu:

Administrare fiscală | Legislație fiscală | Noutăți fiscale

Tags:

subdiviziune | agent economic | depozite | SFS | contract

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon