Questions and answers

6. (38.8) Care este procedura de utilizare a scutirilor la care are dreptul persoana fizică în perioada fiscală 2018?

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din capitolul V din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal, pentru etapa I a perioadei fiscale 2018 (1 ianuarie 2018 – 30 septembrie 2018), scutirile la care are dreptul contribuabilul se aplică:
  1. pentru contribuabilii menționați la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal – în mărime de 8460 de lei;
  2. pentru contribuabilii menționați la art. 33 alin.(2) din Codul fiscal – în mărime de 12600 de lei;
  3. pentru contribuabilii menționați la art. 34 alin.(1) din Codul fiscal – în mărime de 8460 de lei;
  4. pentru contribuabilii menționați la art. 34 alin. (2) din Codul fiscal – în mărime de 12600 de lei;
  5. pentru persoanele întreținute în sensul art. 35 din Codul fiscal, scutirea este de 1890 de lei pentru fiecare persoană întreținută, cu excepția persoanelor cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, pentru care scutirea constituie 8460 de lei. Pentru aplicarea art. 35 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, venitul persoanei întreținute pentru etapa I a perioadei fiscale 2018 nu trebuie să depășească suma de 8460 de lei.
Potrivit alin. (2) din articolul menționat, pentru etapa a II-a a perioadei fiscale 2018 (1 octombrie 2018 – 31 decembrie 2018), scutirile la care are dreptul contribuabilul se aplică: pentru contribuabilii menționați la art. 33 alin. (1) din Codul fiscal – în mărime de 6000 de lei; pentru contribuabilii menționați la art. 33 alin. (2) din Codul fiscal – în mărime de 7500 de lei; pentru contribuabilii menționați la art. 34 alin. (1) din Codul fiscal – în mărime de 2820 de lei; pentru contribuabilii menționați la art. 34 alin. (2) din Codul fiscal – în mărime de 4500 de lei; pentru persoanele întreținute în sensul art. 35 din Codul fiscal, scutirea este de 750 de lei pentru fiecare persoană întreținută, cu excepția persoanelor cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, a persoanelor cu dizabilități severe și accentuate, pentru care scutirea constituie 4500 de lei. Pentru aplicarea art. 35 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, venitul persoanei întreținute pentru etapa a II-a a perioadei fiscale 2018 nu trebuie să depășească suma de 2820 de lei. La calcularea venitului nu se include suma alocațiilor achitate din mijloacele bugetului de stat pentru persoanele cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie și pentru persoanele cu dizabilități severe și accentuate. De asemenea, conform alin. (3) din articolul respectiv, scutirea pentru persoana întreținută se aplică dacă aceasta, la situația din 30 septembrie 2018 și din 31 decembrie 2018, întrunește condițiile stabilite de art. 35 din Codul fiscal și de prezentul articol pentru etapa I și, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018 în parte.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

868 views

The date of publishing:

02 October /2018 07:45

Domeniu:

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică

Tags:

persoana fizică | scutire | Cod fiscal | perioada fiscală

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon