17
04 2015
759

Bundestagul Germaniei oferă burse de studii pentru tinerii din Republica Moldova

Bundestagul Germaniei oferă burse de studii pentru absolvenții instituțiilor de învățămînt superior din Republica Moldova, transmite Moldpres cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Tinerii selectați vor avea posibilitatea ca, timp de 5 luni, să activeze în cadrul biroului unei deputat german, să cunoască sistemul parlamentar german și procesul decizional, să frecventeze o serie de cursuri la universitățile din Berlin.

Programul ”Bursa Parlamentară Internațională 2016” a Bundestagului Germaniei se va desfășura în perioada 1 martie – 31 iulie 2016. Tinerii selectați vor primi o bursă lunară de 500 de euro.

La programul de burse pot aplica tinerii născuți după 1 martie 1986, care au cunoștințe foarte bune de limbă germană. Dosarul de participare la concurs va conține următoarele acte în limba germană:

  1. Formularul de cerere completat;
  2. Scrisoare de intenție;
  3. Diploma de studii (originalul sau copia legalizată și scanată, în limba germană sau engleză);
  4. Cunoștințe foarte bune de limba germană (corespunzător nivelului B al Cadrului comun european de referință pentru limbi străine);
  5. Două scrisori de recomandare, în limba germană sau engleză;
  6. O fotografie pentru acte, în format electronic;
  7. Copia pașaportului de călătorie sau a numărului ID.

Dosarul complet urmează a fi expediat pînă pe data de 30 iunie 2015, pe adresa de e-mail info@chisinau.diplo.de.

Informații detaliate despre programul de burse, condițiile de eligibilitate, procedura de aplicare și cea de selectare pot fi găsite pe site-ul Bundestagului Germaniei www.bundestag.de. Pentru eventuale întrebări, poate fi contactat responsabilul din cadrul Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Polina Ojog: 022 200 600, pr-100@chis.diplo.de.

via | www.moldpres.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.