28
09
2018

2334

Implementarea noilor modificări fiscale din 01.10.2018
La 17 august 2018 a fost publicată Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178/2018, care intră în vigoare începând cu 01.10.2018 (cu excepția unor articole ce se pun în aplicare din data publicării în Monitorul Oficial). Respectiva Lege face parte din pachetul de acte care vizează reforma fiscală. Aceste modificări au fost lansate drept o reformă a sistemului de impozitare a veniturilor persoanelor fizice și creștere a competitivității pentru agenții economici.
Pro Active te invită la un semninar unde vom discuta despre implementarea acestor noi prevederi!
Program:
1. Modificări la capitolul impozitului pe venit:
- Reguli speciale privind determinarea impozitului pe venit din salariul pentru perioadele fiscale ale anului 2018: - etapa I (01-30.09.2018) și etapa II (01.10-31.12.2018);
- Raportarea obligațiilor aferente impozitului pe venit din salariu pentru I-a şi a II-a etapă a anului 2018;
- Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova;
- Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător;
- Regulamentul cu privire la impozitul pe venitul nerezidenților.
- zilieri din agricultură pentru exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional;
- angajați conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi.
-
Domeniu:
-
Instituție: