18
10 2018
856

Implementarea noilor modificări fiscale din 01.10.2018

La 17 august 2018 a fost publicată Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178/2018, care intră în vigoare începând cu 01.10.2018 (cu excepția unor articole ce se pun în aplicare din data publicării în Monitorul Oficial). Respectiva Lege face parte din pachetul de acte care vizează reforma fiscală. Aceste modificări au fost lansate drept o reformă a sistemului de impozitare a veniturilor persoanelor fizice și creștere a competitivității pentru agenții economici.

Pro Active te invită la un semninar unde vom discuta despre implementarea acestor noi prevederi!

Program:

1. Modificări la capitolul impozitului pe venit:

  • Reguli speciale privind determinarea impozitului pe venit din salariul pentru perioadele fiscale ale anului 2018: — etapa I (01-30.09.2018) și etapa II (01.10-31.12.2018);
  • Raportarea obligațiilor aferente impozitului pe venit din salariu pentru I-a şi a II-a etapă a anului 2018;
  • Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova;
  • Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător;
  • Regulamentul cu privire la impozitul pe venitul nerezidenților.

2. Reguli speciale privind determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru:

  • zilieri din agricultură pentru exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional;
  • angajați conducători auto ce efectuează transport rutier de persoane în regim de taxi.

3. Aspecte ce ţin de procedura de declarare voluntară și stimularea fiscală potrivit Legii nr.180 din 26 iulie 2018.

4. Modificări la aplicarea TVA.

5. Modificări la repatrierea de mijloace bănești, mărfuri și servicii provenite din tranzacțiile economice externe.

Formatori:
Rodica Cușmăunsă: trainer ProActive, lector ASEM, contabil practician
Rodica Danii: contabil-șef, trainer ProActive

Investiția în cunoștințe: 1490 lei

Înregistrează-te aici:

Data: 30, 31 оctombrie 2018
Ora: 14:00 — 19:00
Contact: 078693000, contabil@pro-active.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.