26
05 2015
953

Medierea în litigii comerciale poate fi soluția ieftină și la îndemână, dacă apelezi la CCI

Două seminare informative privind beneficiile medierii comerciale se vor desfășura săptămâna aceasta pentru operatorii economici interesați. Seminarele vor avea loc la Orhei, marți 26 mai curent, începând cu orele 18.30, în incinta Consiliului Raional, și, respectiv, vineri, 29 mai la Bălți, începând cu orele 14.00 la sediul CCI din str. 31 august 20 b. Recent, Camera de Comerț și Industrie a lansat procedura de înființare a unui Centru de mediere dedicat operatorilor economici, care să sprijine întreprinderile locale și multinaționale în soluționarea divergențelor și disputelor comerciale într-un mod eficient din punct de vedere al timpului și costurilor. Sectoarele cheie, pe care se va axa inițial Centrul de mediere, sunt industria alimentară, comerțul și construcțiile, principalele tipuri de litigii identificate în cadrul acestor sectoare fiind legate de furnizarea bunurilor și neefectuarea plății, precum și neconformarea cu condițiile contractului. Deși acestea au fost identificate ca cele mai frecvente tipuri de dispute, Centrul de mediere va examina și orice alte genuri de dispute comerciale. Apelând la serviciile Centrului de mediere, agenții economici vor putea soluționa conflictele pe cale amiabilă, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate, fiind ajutați de un mediator. Astfel, aceștia vor economisi timp și vor evita stresul generat de un litigiu derulat în faţa instanţei de judecată. Serviciul de mediere permite, de regulă, soluţionarea conflictului în doar câteva ore şi, pe de altă parte, cei implicați evită astfel să-şi facă publică problema într-o sală de judecată, a declarat anterior președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Valeriu Lazăr. Pentru informații suplimentare și înregistrarea la seminare în orașul Orhei vă puteți adresa la Cristina Vatamaniuc la nr. de telefon 069611152, iar pentru seminarele desfășurate în orașul Bălți - Aurica Pașuta, 069631862.

via | chamber.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.