04
06 2014
1260

„Moldova Business week” va demara cu forul exportatorilor

Săptămâna investițională „Moldova Business Week” (5-12 iunie 2014) va demara joi la Chișinău cu Forul Exportatorilor, care va întruni cei mai mari exportatori din Republica Moldova, instituții de stat și asociații de business. Potrivit agenției „INFOTAG”, vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a menționat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că Forul Exportatorilor are drept scop construirea unui dialog public-privat eficient pentru dezvoltarea potențialului de export al țării și facilitarea activităților de comerț exterior.
Exportatorii sunt vârful de lance a economiei naționale, de aceea ne-am propus să discutăm despre oportunitățile și provocările din domeniu, să stabilim problemele și să încercăm să identificăm soluții, a spus vicepremierul.
Potrivit lui, în cadrul săptămânii investiționale, pe data de 6 iunie, va fi prezentat conceptul participării R.Moldova la World Expo Milano 2015 și va fi descoperită macheta pavilionului național ce urmează a fi instalat la expoziția internațională. De asemenea, tot pe data de 6 iunie va fi organizată platforma de dialog „Economic Diplomatic Club”, care are drept scop asigurarea schimbului de informații cu caracter economic și comercial cu reprezentanții misiunilor diplomatice și organizațiilor internaționale de profil economic acreditate în țară. În cadrul reuniunii vor fi puse în dezbatere oportunitățile investiționale în Republica Moldova, în special platformele industriale cum sunt Parcurile industriale și Zonele Economice Libere, și facilitățile oferite de acestea. Săptămâna investițională va mai întruni seminare paralele în regiunile de dezvoltare ale țării și anume în Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia.
Obiectivul principal al seminarelor regionale este de a stabili necesitățile concrete de investiții și de a trasa perspective de atragere a investitorilor în regiuni, a spus Lazăr.
Pe data de 10 iunie, la Chișinău va avea loc Forumul Economic Vienez la care vor participa numeroși investitori străini. Evenimentul are drept scop promovarea imaginii R.Moldova peste hotare și stimularea atragerii investițiilor străine în țară. De asemenea, în cadrul Forumului va fi lansată o expoziție a potențialului investițional al Parcurilor Industriale și Zonelor Economice Libere. „Moldova Business Week” va culmina pe data de 12 iunie cu Conferința Internațională a Investitorilor Moldova-UE. Evenimentul va fi organizat cu prilejul vizitei Președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la Chișinău. La Conferință se va discuta în detaliu despre Acordul de Asociere și DCFTA, impactul integrării economice pentru mediul de afaceri și cel investițional din R.Moldova.
Săptămâna investițională „Moldova Business Week” are scopul de a promova potențialul de export și de atragere a investițiilor în R.Moldova. Având în vedere că Moldova se regăsește pe agenda politică a mai multor țări europene, ne-am propus să extindem dialogul și să discutăm cu persoane din afara țării care dețin putere economică, dar și expertiza necesară, pe care sunt dispuși să ne-o împărtășească și nouă, a spus ministrul.
Valeriu Lazăr a precizat că modernizarea RM este inevitabilă, iar pentru a realiza acest obiectiv este necesar ca toți să conștientizeze importanța transformărilor prin care trece țara.
Procesul va deveni ireversibil, doar atunci când vom conștientiza esența și necesitatea acestor transformări. Totul este în mâinile noastre. Trebuie să demonstrăm că provocările pot fi convertite în oportunități, a spus Valeriu Lazăr.
„Moldova Business Week” va întruni reprezentanți de nivel înalt ai UE, Austriei, Bulgariei, Turciei, Republicii Moldova, dar și a mai multor instituții europene precum BEI, BERD. Evenimentul este organizat de Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO) în colaborare cu Ministerul Economiei.

via www.infotag.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.